ATITUDINE IN ARGES

BAC 2024. Aproape 4.400 de elevi argeșeni s-au înscris la probele scrise

Luni, 01 Iulie 2024 11:20

 

# Un singur elev va susține examenul la filosofie

Probele scrise din prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2024 se vor desfășura în perioada 1-5 iulie. Luni, 1 iulie, se va susține proba scrisă la Limba și literatura română, marți, 2 iulie, va avea loc proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: matematică și istorie), joi, 4 iulie, se va susține proba la alegere a profilului şi specializării (se poate opta, în funcție de filieră, profil și specializare pentru una dintre disciplinele: biologie, chimie, fizică, economie, filosofie, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, sociologie și psihologie), iar vineri, 5 iulie, va fi susținută proba scrisă la limba si literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale).

 

Un deputat acuză: „Producția de cereale din România - în scădere cu 37,6%”

Luni, 05 Aprilie 2021 13:46

Simona Bucura Oprescu este una din vocile auzite ale opoziției. Mai jos, câteva cuvinte ale acestei voci cu privire la agricultură. Mai exact, unde a ajuns agricultura sub guvernarea PNL.
Simona Bucura Oprescu: ”Datele statistice arată exact cât de nepricepuți sunt ministrul Agriculturii, Adrian Oros, și colegii săi din Guvern care știu doar să reducă sau să taie subvențiile, să îi lase pe fermieri fără despăgubirile pentru secetă ori să îi scoată pe producători din piețe în plină iarnă!

Victor Bălășoiu și Marius Manole au depus jurământul de primar, în localitățile Rociu și Aninoasa

Luni, 26 Iulie 2021 15:04

Victorii Categorice ale PSD-ului la alegerile parțiale pentru funcția de primar în localitățile Rociu și Aninoasa. Noii primari aleși au depus, săptămâna trecută, jurământul.

 

Patron de videochat acuzat de un prejudiciu de 1,3 milioane lei, obligat de instanță la plata a doar 78.000 de lei

Luni, 26 Iunie 2017 20:38

O nouă decizie nefavoravilă Parchetului Tribunalului Argeș a fost dată de către judecătoarea Irina Lazăr la Tribunalul Argeș. În 2015, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş au dispus trimiterea în judecată a lui Mircea Corneliu Nicolescu, patronul unei societăţi în care erau realizate activități de videochat. Acesta era acuzat de trei infracțiuni de evaziune fiscală, de spălare de bani, dar și de nerespectarea codului muncii. În aprilie 2017, Tribunalul Argeș a dat verdictul condamnându-l pe Mircea Corneliu Nicolescu la 2 ani închisoare cu suspendare, dar acesta a fost achitat pentru două infracțiuni de evaziune fiscală și pentru spălare de bani.

De la investiții în jocuri video - la secretar de stat în Ministerul Tineretului

Luni, 29 Martie 2021 22:57

# Piteșteanul Adrian Cîrstea - administrator la o firmă din Dubai # Dividende de peste 300.000 anul trecut

Adrian-Ștefan Cîrstea, președintele USR Argeș, a fost numit, pe 24 februarie, de premierul Florin Cîțu, secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului, potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial. Piteșteanul este antreprenorul care aduce în România jocul ”Coloniștii din Catan”. Adrian Cârstea a fondat

 

Pagina 1678 din 2960

«ÎnceputAnterior1671167216731674167516761677167816791680UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea