ATITUDINE IN ARGES
Sanctuar al aspretelui în comuna Brăduleț. Ministrul Mediului: „Un proiect de conservare unic la nivel mondial”
Vineri, 28 Iunie 2024 12:02
După ce, ani la rândul, a existat zvonul dispariției sale, numărul de exemplare de asprete identificate prin pescuit științific în cadrul proiectului de conservare „Aspretele Trăiește” a crescut bătând record după record.
Ultimul termen la Înalta Curte în procesul avocatului Radu Nistor
Luni, 26 Iunie 2017 20:12
La Înalta Curte de Casație și Justiție se judecă luni, 26 iunie 2017, probabil ultimul termen în procesul de corupție intentat de către DNA avocatului Radu Nistor.
Avocatul argeşean Radu Nistor a fost condamnat în data de 11 august 2016, la 2 ani de închisoare cu suspendare de către judecătorii de la Curtea de Apel Piteşti. Acesta a fost judecat sub acuzaţiile de trafic de influenţă, fals în însrisuri sub semnătură privată, instigare la mărturie mincinoasă. Decizia judecătorilor Curții de Apel a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dispută politică între liberalii și pesediștii argeșeni, pe tema WC-ului de 400.000 de euro
Luni, 29 Martie 2021 12:26
# PSD Argeș: „Sorin Apostoliceanu a votat cu două mâini investiția WC-ului vedetă, pe vremea când era viceprimar”
Noul WC subteran cu lift, în valoare de 400.000 de euro, din Piaţa Primăriei Piteşti, a provocat o dispută politică între liberalii și pesediștii argeșeni .
„Liberalii au ieșit public acuzându-l pe fostul consilier Gentea că aruncă vina doar pe fostul edil! Dimpotrivă, deși plătește polițe pe mandatul lui de primar, Cristian Gentea și-a asumat votul! Dar, liberalii au dreptate când pun problema responsabilității: nu este, într-adevăr, doar responsabilitatea fostului primar, ci și a fostului viceprimar Sorin Apostoliceanu! Și a liberalilor din Consiliul Local, alături de toți ceilalți!Primăriţa Elena Lasconi - linşată pe Facebook chiar de ziua Câmpulungului!
Marţi, 27 Iulie 2021 14:23
# Oamenii i-au trimis mesaje tăioase: „Tot Câmpulungul e o rușine”
Primăriţa Elena Lasconi a avut parte de un duş rece chiar de ziua municipiului Câmpulung. Primăriţa a transmis un simplu „La mulţi ani!”, pe pagina de Facebook, pe care oamenii au luat-o cu asalt pentru a-i reproşa Elenei Lasconi că nu şi-a onorat niciuna dintre promisiunile cu care a venit în campania electorală.
Oamenii se referă la faptul că oraşul arată jalnic şi că, de la preluarea mandatului, Lasconi n-a făcut niciun pas pentru bunăstarea Câmpulungului.
Deputatul Aurel Bălășoiu și-a deschis un cabinet parlamentar la Costești
Luni, 29 Martie 2021 12:18
Deputatul PSD de Argeş, Aurel Bălăşoiu, fost primar al comunei Rociu, şi-a deschis cabinet parlamentar la Costeşti. Este pentru prima dată când un cabinet parlamentar este deschis în acest oraş, la eveniment fiind prezenţi mai mulţi lideri politici de seamă ai judeţului. Ne referim aici la Ion Mînzînă, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş şi totodată preşedintele PSD Argeş, deputaţii PSD de Argeş, Simona Bucura Oprescu şi Nicolae Pavelescu, dar şi la primarul oraşului Costeşti, Ion Baicea, primarul comunei Lunca Corbului, Gheorghe Drăgan, primarul din Stolnici, Sevastian Pupăză, primarul din Bradu, Dan Stroe și alții
Aurel Bălășoiu: „Am decis deschiderea acestui cabinet pentru a fi mai aproape de oameni. Programul, numerele de telefon și adresa de mail sunt notate pe ușă, așa încât oamenii să poată avea acces la informații, să poată face legăturile necesare. Cu siguranță, mă voi implica de acolo, din Parlamentul României, pentru problemele argeșenilor”.
Mai multe articole..
- Un cartier nou este pe cale să se nască la Topoloveni
- Clinica de Medicină Dentară – Dr. TEO: „Situații în care este recomandată extracția unui dinte”
- Tot mai mulți avocați își reziliază contractele cu stăpânii de sclavi de la Berevoești
- Statul va oferi 500 de euro pentru cei care angajează șomeri și beneficiari de ajutor social
Pagina 1681 din 2960
«ÎnceputAnterior1681168216831684168516861687168816891690UrmătorSfârşit»



















