ATITUDINE IN ARGES

Gentea şi Apostoliceanu, contre în Consiliul Local Piteşti!

Luni, 19 Iulie 2021 16:30

# Fostul viceprimar al Piteştiului are probleme şi cu colegii de partid

La şedinţa Consiliului Local Piteşti de săptămâna trecută, fostul viceprimar PSD Sorin Apostoliceanu, acum consilier local PNL, s-a contrat cu primarul Cristian Gentea, dar şi cu colegii de partid. Totul a pornit de la un proiect de hotărâre prin care Apostoliceanu dorea să se facă piste de biciclete în centrul Piteştiului. Faza e că Gentea nu a fost de acord şi nici mare parte din Consiliul Local. Chiar şi colegii liberali ai lui Apostoliceanu

 

Emoții pentru aproximativ 5.000 de elevi din Argeș. Începe Evaluarea Națională

Luni, 24 Iunie 2024 14:51

 

Probele scrise din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a încep marți, 25 iunie, cu testarea cunoștințelor de limba și literatura română. Următoarea probă, de matematică, va avea loc joi, 27 iunie, iar proba pentru elevii care au studiat limba și literatura maternă este programată vineri, 28 iunie.

Conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene, peste 160.400 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși în vederea susținerii examenului, organizat în 3.392 de unități de învățământ/centre de examen. În județul Argeș s-au înscris la Evaluarea Națională 4.939 elevi din 5.219 (94,63% din elevii de clasa a VIII-a). Aceștia vor susține examenul în 125 de centre, conform informațiilor furnizate de IȘJ Argeș.

Fosta șefă de la Mediu, Mariana Ionescu, a câștigat, pentru a treia oară, procesul pentru repunerea în funcție

Luni, 19 Iunie 2017 12:37

Argeșul este la un pas de intrarea în Cartea Recordurilor. Bineînțeles, tot cu un record negativ, că cele pozitive se duc pe la alții. Iată însă recordul: Mariana Ionescu, director executiv la Agenția pentru Protecția Mediului Argeș a câștigat, pentru a treia oară, un process pentru repunerea în funcție. Cu salariul și majorările din urmă, cu cheltuielile de judecată și cu toate cele. Așteptăm, la obținerea unei decizii definitive, să îi vedem, prin zonă, pe reprezentanții Guiness World Records.
Pe 29 mai, la Tribunalul Argeș, a avut loc primul termen al procesului. Mariana Ionescu a fost însoțită de avocatul său Dorin Puiu Stancu, au cerut  în instanță anularea

 

Lista rușinii! Firme cunoscute din Argeș, cu datorii uriașe către ANAF în 2018

Luni, 21 Mai 2018 23:59

# Topul este ocupat de PIC, firma fraților Ilie și Cornel Penescu # Fotbal Club Argeş, datorii de 2,1 milioane lei!

Firme importante din Argeș, cu datorii de milioane de lei. Pe site-ul ANAF, sunt publicate societățile argeșene cu cele mai mari restanțe fiscale la bugetul de stat, la cel al asigurărilor sociale, asigurărilor pentru șomaj, respectiv asigurărilor de sănătate. Cele mai multe dintre firme sunt în procedură de faliment. La 31 martie 2018, în județul nostru, în topul „listei rușinii” se află firma PIC S.A., firma fraților Ilie și Cornel Penescu, cu aproximativ 78,9 milioane de lei, în scădere comparativ cu perioada precedentă. De altfel, Cornel Penescu a fost trimis în judecată împreună cu fratele său, Ilie Penescu, dar şi cu alţi reprezentanţi ai firmei PIC într-un nou dosar, cu acuzaţii de delapidare.

Senatorul Narcis Mircescu, despre Stadionul Nicolae Dobrin: „Nu poate fi pus în bugetul de stat pentru că nu există proiect”

Vineri, 05 Martie 2021 15:11

Proiectul Stadionului ”Nicolae Dobrin” a creat o dispută politică între parlamentarii argeșeni ai puterii și cei ai opoziției. Precizăm că amendamentul depus de PSD în Parlament pentru finanțarea obiectivului „Construire Stadion Nicolae Dobrin” a fost respins. Au fost 141 voturi pentru, 2 abțineri și 214 voturi contra.

„Piteștiul are nevoie de un stadion modern! În acest sens, am depus și susținut în Parlament, alături de colegii parlamentari PSD, amendamentul privind obiectivul “Construire Stadion ”. Din păcate, amendamentul nu a trecut și pentru că parlamentarii PNL-USR/PLUS de Argeș nu au susținut și nu își doresc realizarea Stadionului “Nicolae Dobrin”. Continuarea finanțării lucrărilor de reabilitare și modernizare a acestui obiectiv este absolut necesară în vederea dezvoltării municipiului”, a precizat deputatul (PSD) Nicolae Georgescu. 

 

Pagina 1689 din 2960

«ÎnceputAnterior1681168216831684168516861687168816891690UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea