ATITUDINE IN ARGES

Transportul public va fi extins în zona metropolitană!

Marţi, 30 Martie 2021 12:33

Pitești, Bradu, Mărăcineni și Bascov sunt primele localități în care va funcționa serviciul de transport public în regim intercomunitar.  Primul pas a fost făcut: consiliile locale au votat pentru asociere.

Proiectul de hotărâre inițiat de primarul Cristian Gentea, privind  asocierea Municipiului Pitești cu alte unități administrative teritoriale în scopul constituirii asociației de dezvoltare  intercomunitară de utilitate publică pentru serviciul de transport în comun, a fost votat de toți consilierii locali, din toate grupurile politice.

Este al doilea proiect major pentru dezvoltarea zonei metropolitane, votat fără părtinire politică de întregul consiliu local din Pitești!

Primul a fost cel de susținere a investițiilor financiare ale municipiului Pitești și cofinanțarea de către Consiliul Local a Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Argeş în perioada 2014-2020.

 

Mircea Geoană, în vizită la Pitești și Topoloveni

Joi, 11 Aprilie 2024 08:32

 

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, va fi prezent vineri, 12 aprilie 2024, în județul Argeș, la un an de la precedenta vizită în care a fost la Palatul Episcopal de la Curtea de Argeș, unde s-a întâlnit cu arhiepiscopul Calinic.

De această data vizita sa este legată de lansarea cărții: „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”. Evenimentul, organizat de Asociația Proiectul România 2030, România Renaște! și Editura Litera va fi susținut, în județul Argeș, în două locații.

 

Scandalul parcării Trivale Mall, construită ilegal, reînvie

Luni, 08 August 2016 00:00

# Tudor Pendiuc – pîrîtul de serviciu # Prefectura atacă în instanță extinderea magazinului Trivale

Mall-ul Trivale, inaugurat de Winni Imobili în 2010, nu a avut, timp de doi ani, parcare, deşi ar fi trebuit să beneficieze de o asemenea dotare încă de la deschidere. Un amănunt peste care Consiliul Local Piteşti a trecut  mult prea uşor. La fel de uşor cum a trecut şi peste contravaloarea exagerată a costurilor de reproiectare a parcării, o cheltuială care, în cele din urmă, a făcut ca Primăria Piteşti să nu mai primească 126.000 de euro (plus TVA) din suma care i se cuvenea  în baza concesionării terenului pe care Wini Imobili s-a angajat să ridice parcarea, parcare construită, așa cum se va vedea mai jos, cu nerespectarea condițiilor legale.

 

Cătălin Rădulescu, mesaj de ziua lui Liviu Dragnea: „Te așteptăm să vii, patriotule”

Luni, 02 Noiembrie 2020 09:58

Deputatul argeșean Cătălin Rădulescu, actual membru al Partidului Ecologist Român, după ce a fost exclus din PSD, a transmis lui Liviu Dragnea un mesaj, pe Facebook, cu ocazia zilei de naștere a acestuia. Liviu Dragnea a împlinit, miercuri, 28 octombrie, 58 de ani.

„Niciodată nu m-am dezis de prietenul meu Liviu Dragnea... La mulți ani prieten drag , sa îți dea Dumnezeu sănătate și putere să reziști și te așteptăm să vii așa cum te așteaptă milioane de români , Patriotule!”, a spus Rădulescu, pe Facebook.

Liberalii argeșeni se laudă că au votat pentru transportul public metropolitan

Luni, 29 Martie 2021 22:57

# În Bradu și Mărăcineni ar fi putut sta acasă, PSD având majoritate

Autobuzele Publitrans vor avea trasee dinspre Pitești spre localitățile Bascov, Bradu și Mărăcineni, după înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești.
Liberalii argeșeni au ținut să comunice, la sfârșitul săptămânii trecute, că au votat transportul public de călători. Ba chiar au luat-o ca pe o victorie, deși au făcut ceva normal, adică doar au votat:

 

Pagina 1781 din 2960

«ÎnceputAnterior1781178217831784178517861787178817891790UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea