ATITUDINE IN ARGES

La Moșoaia sunt reluate lucrările de alimentare cu utilități și de asfaltare

Luni, 15 Iunie 2020 15:04

Pentru primarul Necula Ion și administrația publică din comuna Moșoaia, anul 2019 a fost unul deosebit de fructuos din punct de vedere al investițiilor demarate și finalizate pe raza localității. Astfel, au fost asfaltate un număr de 4 străzi din satul Smeura și anume strada Dealului, Strada Rozelor, strada Primăverii și Aleea Florilor.
S-au finalizat și lucrările de modernizare a străzii Smeura de Sus, aici fiind vorba de o investiție foarte importantă, cu fonduri europene, prin PNDR, suma obținută de administrația locală din Moșoaia fiind de aproximativ 1 milion de euro.

 

Sorina Honțaru, directoarea DSP Argeș, a fost promovată coordonator regional

Luni, 02 Noiembrie 2020 09:03

Sorina Honțaru, șefa DSP Argeș, a fost promovată, săptămâna trecută, prin ordinul ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, coordonator regional pe șapte județe. Astfel, doctorița Honțaru are în coordonare județele din Regiunea de Dezvoltare Sud Muntenia, respectiv: Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman. Ordinul ministrului sănătății nr. 843/2020 a privit desemnarea din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București a coordonatorilor pentru gestionarea situației COVID-19 pentru regiunile de dezvoltare ale României.

Este o promovare surprinzătoare, făcută de guvernul liberal, având în vedere cât de contestată a fost doctorița Honțaru în perioada stării de urgență. Când a fost chiar schimbată din funcție cu doctorului Alexandru Gigel Guiță (membru PNL). Chiar s-a încercat detașarea sa tocmai la DSP Galați, măsură care a fost revocată de instanță.

Profesor din Piteşti: “În România, avem o şcoală ca o Cenuşăreasă”

Miercuri, 11 Octombrie 2023 10:20

 

Săptămâna trecută, pe 5 octombrie a fost Ziua Educaţiei. Mesajele politicienilor au curs. Cu toţii au lăudat profesorii şi au vorbit despre cât de importantă este şcoala. Dar numai în zilele festive şi în campania electorală educaţia e pusă în frunte. Pentru că observăm că, de 30 de ani, învăţământul este cel mai subfinanţat domeniu, iar profesorii şi elevii sunt mereu ignoraţi. Cele mai multe reforme şi cei mai mulţi miniştri i-a avut Educaţia.

Am stat de vorbă cu o profesoară care predă la o şcoală gimnazială din Piteşti, despre calitatea şcolii româneşti şi am aflat că a fi profesor, azi, nu mai este o virtute.

 

 

Caracatiţa ADI Servsal face prăpăd în bugetele locale din Argeş

Luni, 04 Mai 2015 23:11

Serialul ,,gunoaiele judeţului Argeş” continuă şi săptămâna aceasta, săptămână în care vă vom prezenta îndeosebi aceeaşi speţă, cu aceleaşi personaje principale, dar cu un alt loc de desfăşurare a acţiunii. Aşa cum v-am prezentat cazul de săptămâna trecută din comuna Berevoieşti, unde s-a încasat de la populaţie, pentru acest serviciu de colectare şi depozitare gunoi menajer, puţin peste jumătate din ce s-a plătit din bugetul local în anul 2014 către firma de casă a bugetelor locale, S.C. Financiar Urban, patronată de Gheorghe Văsîi, aşa numitul ”guru al bugetelor locale din Argeş”, săptămâna aceasta vă prezint un alt caz, aproape tras la indigo. Aşadar, ventuzele caracatiţei ADI Servsal au mai făcut o victimă în anul 2014 într-un alt buget local din Argeş, producând o gaură neagră de peste patru sute de milioane lei vechi.

Licitaţiile pentru autostrada Sibiu-Piteşti se apropie

Luni, 05 Decembrie 2016 22:56

# Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe: ”Vedem cum putem lansa capetele şi cum putem face joncţiunile”

Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a declarat, săptămâna trecută, întrebat despre nouătăţile în privinţa autostrăzii Sibiu – Piteşti, că intenţia ministerului este să lanseze licitaţiile pentru capetele de autostradă, pentru a demara lucrarea ce va fi terminată în 2021, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Am vrut să începem, nu mai vreau să vorbim despre acest proiect important. Vreau să-l începem. Intenţia noastră a fost să şi lansăm licitaţiile pentru capete, ca să

 

Pagina 1927 din 2960

«ÎnceputAnterior1921192219231924192519261927192819291930UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea