ATITUDINE IN ARGES
„Puciștii” din PNL și președintele Miuțescu - trimiși la mediator
Luni, 18 Noiembrie 2019 11:58
Un grup de membrii liberali au acționat partidul în instanță după ce Biroul Politic Municipal a fost dizolvat de conducerea organizației. Un număr de 13 persoane au dat în judecată PNL Argeș și Biroul Politic Județean al filialei județene cerând anularea deciziei 35/07.12.2018 de dizolvare a BPL, dar și anularea hotărârilor luate de Curtea de Onoare și Arbitraj Județeană a PNL Argeș și a Curții de Arbitraj a partidului la nivel național.
Exerciţiu la Spitalul Județean de Urgență Pitești privind pregătirea în caz de incendiu
Luni, 17 Iulie 2023 11:18
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeș a desfăşurat, săptămâna trecută, un exercițiu cu forţe și mijloace în teren la Spitalul Județean Argeș, alături de personalul medical și auxiliar al unității medicale. În cadrul acestei activități, nu au fost implicați activ pacienții. Scopul acestuia a fost pregătirea pentru intervenţiile în situaţiile de urgenţă reale, ce ar putea apărea la un astfel de obiectiv. Scenariul exercițiului a presupus o situație de urgență produsă pe timpul unor lucrări la rețeaua de gaze a Spitalului Județean, unde a avut loc o explozie urmată de incendiu într-un spațiu al construcției.
BCR şi ceilaţi creditori ai Montan Star nu reuşesc s-ajungă la consens
Luni, 27 Octombrie 2014 00:00
# Scandalul vânzării activelor Montan Star, tranşat în instanţă # Contestatarii sunt de părere că se urmăreşte intrarea în faliment a SC Montan Star, următorul pas (în cazul în care reorganizarea nu funcţioneză) după deschiderea procedurii insolvenței.
Creditorii minoritari ai S.C. Montan Star Agency S.R.L, colosul imobiliar intrat în insolvenţă în aprilie 2010, contestă în instanţă o hotărâre a Adunării Creditorilor de la
Miuțescu exclude posibilitatea ca prefectul să fie de la ALDE: „Nu există, domne, așa ceva!”
Luni, 18 Noiembrie 2019 11:57
După cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, în Argeș urmează să fie schimbat prefectul Emilian Dragnea. Iar liberalii de abia așteaptă, mai multe nume fiind vehiculate că și-au depus, deja, CV-ul la partid. Iar printre cei care vor prima funcție în județ se numără: Sorina Marin, Narcis Sofianu, Gelu Tofan, Gabriel Vasilescu, Cristian Soare sau Florentin Popa.
Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea avertizează: „Pericol de înec în lacurile de acumulare și cursurile de apă”
Luni, 17 Iulie 2023 11:17
Scăldatul în lacurile de acumulare și în cursurile de apă, este periculos. Se recomandă populației să aleagă pentru îmbăiere și recreere ștrandurile și zonele special amenajate.
„Lacurile de acumulare sau râurile (aval de baraje), reprezintă un pericol atât din cauza cauza curenților care se formeză în timpul deversărilor şi al funcţionării hidrocentralelor cât și a colmatării şi a vegetaţiei din apă. Persoanele care se află la plajă, la scăldatsau practică pescuitul în zonele neamenajate, în special în aval de lacurile de acumulare, se expun pericolului de înec în cazul apariției unor viituri, personalul tehnic al barajelor din administrarea ABA Argeș -Vedea neputând vizualiza și alarma întreaga zonă din aval. Aceluiași risc se expun și cei care se încumetă să practice sporturi nautice cu ambarcațiuni, deși acest lucru este interzis pe lacurile de acumulare”, atenționează Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea.
Mai multe articole..
- Război în dosarul Insolvenţei Dumalex! DGFP Argeş şi Unicredit Ţiriac Bank se regăsesc cu sume consistente în tabelul preliminar al creanţelor Dumalex
- Renault duce 1 miliard de euro în Maroc și angajează, acolo, 50.000 de oameni
- Candidați mulți, un singur post de prefect. Liberalii argeșeni au scos la încălzire candidații pentru funcția de prefect
- Sexy de Ștefănești
Pagina 1993 din 2960
«ÎnceputAnterior1991199219931994199519961997199819992000UrmătorSfârşit»



















