ATITUDINE IN ARGES
Așezământ Social-Filantropic sfințit la Turculești
Luni, 10 Iulie 2023 22:16
În Duminica a IV-a după Rusalii, parohia Turculeşti din comuna argeșeană Călineşti, protopopiatul Topoloveni, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii din această localitate, dar și din alte zone ale județului Argeș, au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului.
Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Ierarhul a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru toți ctitorii și binefăcătorii bisericii trecuți la Domnul. Au fost așezate și dăruite, spre închinare, Moaștele Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel și ale Sfântului Pantelimon.
Povestea elevului argeșean care a obținut patru medalii de aur și una de argint la matematică, în 2023
Marţi, 11 Iulie 2023 20:54
David Vlad Marghidan, elev al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” din Pitești, a obținut medalia de aur, la sfârșitul lunii iunie, la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori din Tirana (Albania). Tânărul argeșean, în vârstă de 15 ani, a fost liderul lotului național al României. A fost a patra medalie de aur obținută în acest an școlar.
”Este un rezultat de care m-am bucurat foarte mult. A fost o onoare pentru mine că am facut parte din Lotul Olimpic al României de Juniori și că împreună cu colegii mei am reprezentat România la această competiție de nivel internațional”, mărturisește David.
Ori la bal, ori la spital! Săptămâna aceasta se decide, definitiv, proprietatea asupra pârtiei Băbana
Luni, 13 Octombrie 2014 22:45
Procesul dintre Primăria Băbana și omul de afaceri Toma Constantin (Bebe de la Metropol) a ajuns la final. Tribunalul Argeș se va decide, în principiu, în data de 14 octombrie, în această cauză, iar decizia va fi definitivă și irevocabilă. În 2003, Bebe Toma (Metropol) a fost pus în posesie cu peste 7 ha păşune. Ilegal din punctul de vedere al edililor. De ce? Pentru că, în actele primăriei Băbana, Bebe Toma figura, în 2002, înscris cu 0,13 ha păşune, 0,61 ha livezi, 0,03 ha curţi construcţii, având o suprafaţă totală de 0,77 ha. În anul 2003, la rolul agricol Bebe Toma apare însă cu o suprafaţă de 0,92 ha teren arabil, 7,43 ha păşune, 0,61 ha livezi, 0,03 ha curţi construcţii, având o suprafaţă totală de 8,99 ha. Terenul de 7,43 ha păşune a fost înscris în registrul
Terenul Institutului Ștefănești, de vânzare pe OLX
Luni, 04 Aprilie 2016 21:53
# Cu 27 euro/m.p., negociabil, orice doritor poate cumpăra… curtea Institutului! Bonus, parcarea de la Șoseaua Națională!
”Teren de vinzare in Stefanesti-Arges, situat la sos. Nationala Bucuresti -Pitesti nr 37 in fata Statiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie Stefanesti-Arges in partea dreapta (inclusiv parcarea) - DESCHIDERE 18m*150m.
(cu posibilitatea si partea stinga, toata fata Statiuni de Cercetare 7.500m2 si cu o alta deschidere de 50m*150m)
TOATE UTILITATILE -PROPRIETAR (fara litigiu)
Distanta centru - Pitesti 6 KM”.
Zeci de persoane, internate în secția externă COVID-19 pentru pacienții asimptomatici
Luni, 06 Iulie 2020 13:06

# Căminul Primăriei Pitești, transformat în secție a Spitalului Județean Argeș
Începând cu data de 1 iulie, în cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, funcționează o unitate de izolare și tratament pentru pacienții confirmați cu infecția SARS-Cov-2 asimptomatici sau cu simptomatologie ușoară. Locația pentru această unitate a fost pusă la dispoziția SJU cu titlu gratuit de către Primăria Pitești și, prin eforturile susținute ale întregului colectiv al spitalului. În această unitate au fost deja transferați primii pacienți încă de săptămâna trecută. De asemenea, și la Câmpulung s-a deschis o astfel de unitate, mai exact într-un corp al Spitalului de Pneumoftiziologie Câmpulung, înainte celei de la Pitești.
Mai multe articole..
- Şi creditorii Turism Muntenia iau în calcul schimbarea lichidatorului Argeş Insolv SPRL, firma aceluiaşi Petre Motrun
- Instituția Prefectului Argeș: „Se constată o prezență mult mai numeroasă a exemplarelor de urs comparativ cu anul precedent”
- Rezultate finale! 21 de medii de 10 în Argeș la Evaluarea Națională
- Un nou termen în dosarul insolvenței Argecom
Pagina 1996 din 2960
«ÎnceputAnterior1991199219931994199519961997199819992000UrmătorSfârşit»



















