Casa de Insolvență Transilvania, pariază pe producătorul argeșean Lactag

# Afacerile cu lactate ale companiei Lactag au crescut cu 43% încă din primul trimestru al planului de reorganizare a companiei

București, 8 noiembrie 2018 – Cifra de afaceri a procesatorului de lapte Lactag a crescut cu 43% față de luna septembrie a anului precedent, în timp ce numărul de litri de lapte procesat s-a dublat. După doi ani de rezultate negative, în 2018, odată cu trecerea în etapa de reorganizare a companiei, linia de business de procesare lactate a înregistrat creșteri spectaculoase.
Adriean Asan-Mic (foto), administrator special Lactag: ”Credem în viitorul brandului Lactag și în eficiența planului de reorganizare întocmit împreună cu specialiștii CITR. Le mulțumim tuturor partenerilor care au fost și sunt alături de noi pe tot parcursul acestui proces dificil de restructurare, în mod special furnizorilor care ne-au susținut în toată această perioadă. Prin concentrarea resurselor în cadrul liniei de business de procesare lactate, credem că putem să ducem compania la nivelul următor și să atragem în jurul Lactag parteneri care cred în calitatea și forța produselor românești.”

Planul de reorganizare propus și implementat de CITR alături de echipa Lactag presupune valorificarea liniei de business procesare carne și a celei de retail, potențând business-ul principal de procesare lactate, ceea ce va conduce la repoziționarea Lactag între principalii jucători ai pieței de profil
Lactag funcţionează ca societate pe acţiuni din 1991, pe structura fostei ICIL Argeș, înfiinţată în 1962. Din iulie 2012, societatea a trecut sub o nouă conducere – 91% din acţiunile companiei au fost preluate de Robert Iriza şi Adriean Asan-Mic. După o perioadă de creștere și listarea la bursă, compania a cerut intrarea în procedură de insolvență, în anul 2016. Lactag a intrat în insolvență în 2016, sub administrarea judiciară a CITR, care în februarie 2018 a propus împreună cu administratorul special Adriean Asan-Mic, un plan de reorganizare a activității, confirmat de judecătorul sindic în aprilie anul acesta.
Lactag şi-a cerut în 2016 insolvenţa pe fondul blocajului financiar, al lipsei de susţinere din partea mediului bancar şi al capacităţii reduse de atragere a unui investitor, potrivit reprezentanţilor companiei. La începutul anului 2016 Lactag avea datorii de peste 67 mil. lei. Pe de altă parte, anul trecut datoriile companiei s-au situat la 75 mi. lei, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Ultimul raport disponibil pe site-ul Casei de Insolvenţă Transilvania, adminis-tratorul judiciar al Lactag, arată că valoarea de piaţă a companiei este de 29,9 mil. lei, în timp ce valoarea de lichidare s-ar situa la 19,6 mil. lei.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea