Dacă nu-i poţi învinge, zăpăceşte-i!

Luni, 29 August 2011 21:45

Adrian Vasiliu.
Cam aşa sună, în rezumat, una dintre legile mele favorite ale lui Murphy. Aceasta se pare că a devenit, în ultima vreme, şi preferata şefilor şi mai ales a strategilor partidului de guvernământ. Astfel, multitudinea de zvonuri aruncate pe piaţă, dintre care cele mai multe au şanse minime de a deveni realitate, duce la o derută totală atât în rândul adversarilor, cât şi printre observatorii vieţii politice. De la reorganizare teritorială la vot uninominal compensat sau recompensat (scuze, necompensat, dar m-a luat valul când mi-am amintit de alegerile din Neamţ şi Maramureş!), de la comasarea alegerilor la schimbarea culorii portocalii, pedeliştii se distrează pe seama tuturor celorlalţi cu tot felul de idei care dau de lucru analiştilor, lăsând astfel pe planul secund chestiunile care contează cu adevărat. Adică mai bine ne gândim noi la năstruşniciile vehiculate de alde Băsescu, Udrea şi mai ales Sebastian Lăzăroiu, noua vedetă TV a PDL, decât să ne preocupăm de criza care revine cu parcă şi mai mare putere, de blocajele financiare care fac ca afacerile din mediul privat să aibă în continuare probleme, de dezastrul din sănătate şi de catastrofa pe cale să se repete la Bacalaureat. Este, de ce să n-o recunoaştem, mai simplu să te dai de ceasul morţii dacă poporul reacţionează mai bine la pungile verzi decât la cele portocalii, sau să împarţi procente şi funcţii precum tranşau alţii, pe vremea proverbelor, pielea ursului din pădure, decât să te concentrezi la adevăratele probleme cu care se confruntă electoratul atât de sărăcit, încât uită de orice decenţă şi primeşte tot ce i se oferă, de la un covrig de pomană la o înmormântare până la o pungă cu o icoană electorală şi nişte ulei şi zahăr acolo. E ceva mai mult decât un milion de promisiuni electorale pe care nimeni din România reală nu dă doi bani.  De aceea îndrăznesc să spun că tactica pedelistă de derutare a adversarului politic şi a întregii societăţi româneşti în general funcţionează ireproşabil, ceea ce poate duce, mai ales după ce am văzut la recentele alegeri parţiale din cele două judeţe menţionate anterior, chiar la o victorie a actualilor portocalii şi viitorilor verzi (sau altfel coloraţi, oricum nu contează, pentru că, tot vorba unui proverb „lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba!”). Cum poţi să te opui la aşa ceva, tu, partid de opoziţie? Simplu, dar foarte greu. Uită tot ce-ai învăţat până acum şi adaptează-te la noul mod de a face politică din România: mai puţine promisiuni, mai multe minciuni, mai puţină doctrină, mai multă mită electorală, mai puţină charismă, mai multă mobilizare la urne. Pentru că altfel e ca şi cum ai juca fotbal cu o minge de ping-pong. O mai atingi din când în când, dar ai şanse maxime să o spargi şi şanse minime să o bagi în poartă, care este, de altfel, scopul jocului. În traducere, dacă vrei să câştigi alegerile, fă ca cei care le-au câştigat de şapte ani încoace. Altfel, pregăteşte-te de încă o tură de stat pe tuşa opoziţiei!