Constantin Pănescu vrea să investească pe terenul CET Nord Găvana

# Firma omului de afaceri a propus Primăriei Pitești un schimb de terenuri

La ședința de Consiliu Local Pitești, din luna martie, s-a discutat posibilitatea realizării unui schimb de terenuri între Primăria Pitești și Metabet, firma omului de afaceri Constantin Pănescu. Societatea a propus să transfere către municipalitate o suprafață de 18.246 mp, aflată în vecinătatea Stadionului Nicolae Dobrin și a Sălii Sporturilor, iar Pitești-ul urma să transfere către Metabet terenul aferent CET Nord Găvana.
Într-o solicitare primită de Primăria Pitești  se arată că președintele Consiliului de Administrație al Metabet, Cătălin Pănescu, fiul omului de afaceri Constantin Pănescu, era interesat de a dezvolta o afacere în zona aferentă CET Nord Găvana. „Societatea noastră este interesată de dezvoltarea unor noi facultăți de producție pe specificul activității desfășurate de Metabet CF SA în zona de nord a municipiului Pitești, strada Depozitelor, identificând în acest sens ca și variantă terenul pe care s-a aflat CET Nord Găvana”, menționează Cătălin Pănescu, în solicitarea către Primăria Pitești. Firma Metabet oferea la schimb terenul din vecinătatea Stadionului Nicolae Dobrin, care este amenajat ca o bază sportivă, ce conține două terenuri de iarbă pentru fotbal, un teren sintetic de fotbal, un teren sintetic de tenis de câmp sau spații de tribune și vestiare.

Pănescu oferea Primăriei un teren aflat în litigiu

O propunere destul de interesantă,  doar că terenul oferit de fiul lui Constantin Pănescu are o mare problemă: se află în litigiu. În urma solicitării, s-a constituit o comisie în cadrul Primăriei Pitești, care a analizat situația schimbului de terenuri. S-a constatat că ”pe rolul instanțelor de judecată se află în curs de soluționare acțiunea formulată de Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Argeș și Metabet CF SA, în contradictoriu cu Ș. Stelian, Comisia Locală de Fond Funciar și Comisia Județeană Argeș”. În urma acestor litigii de proprietate, Primăria Pitești a constatat că schimbul nu poate fi realizat.
A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea