Dar cu copiii ce-au avut?

Adrian Vasiliu.
Atât de mare este setea de putere a politicienilor noştri, încât au ajuns să nu se mai gândească decât la păstrarea, sau, după caz, la câştigarea ei, fără a mai lua în seamă chiar cel mai important factor al puterii, respectiv oamenii asupra cărora o vor exercita sau o exercită. Cel mai recent exemplu în sprijinul acestei teorii vine din minunatul judeţ roşu Argeş, acolo unde onoratul Consiliu Judeţean s-a decis, prin conducerea sa, să facă un pustiu de bine pentru toţi copiii care vor intra pentru prima dată în viaţa lor pe porţile şcolii şi să le dea un ghiozdan cu rechizite, bineînţeles pe gratis. Zis şi făcut imediat, pentru că proiectul de hotărâre a apărut pe nepusă masă pe ordinea de zi a şedinţei CJ din 1 august, după care a început distracţia. Pentru că, atunci când pesediştii care condus Consiliul Judeţean s-au bătut cu pumnul în piept că vor pune inclusiv sigla instituţiei pe ghiozdanele cu pricina, pedeliştii au luat foc. Era normal să fie aşa, pentru că ei asimilează tot ceea ce are legătură cu CJ ca fiind pesedist, greşeală pe care, din păcate, o face prea multă lume prin judeţ. Şi tot din păcate, există şi motive pentru această percepţie, dar aici este o cu totul altă poveste. Revenind la pedeliştii noştri, i-a revenit şefului ISJ Argeş, Gabriel Bratu, plăcuta, pentru el, sarcină de a ataca iniţiativa CJ, care avea să ajungă la peste 5000 de copii şi la părinţii acestora, adică la un minim de 10000 de votanţi. Pentru că scandalul lui nu a avut efect, a intrat în scenă artileria grea, adică legea aplicată de prefectul Gheorghe Davidescu, care a blocat, sau cel puţin aşa avertiza lunea trecută, hotărârea. Trecem peste faptul că o hotărâre similară produce efecte în judeţul portocaliu Cluj, trecem şi peste faptul că preţul de referinţă al unui ghiozdan, stabilit de CJ, 50 de lei adică, este practic dublu faţă de cel de la angrosiştii piteşteni. Şi ajungem la copiii care s-ar fi bucurat de ghiozdan, indiferent dacă sunt odrasle de milionari de top 300 sau de şomeri care nu mai primesc niciun sfanţ de la stat de ani buni. Ei cu ce au greşit că intră la şcoală exact în anul dinaintea celui cu alegerile comasate sau necomasate, la termen sau anticipate, furate sau nefurate, din 2012? Poate au greşit părinţii lor, care trebuia să se fi gândit să-i conceapă în aşa fel încât să nu se nască acum 7 ani...De fapt, singurii care greşesc sunt politicienii, care greşesc, din nou, pentru a nu ştiu a câta oară, faţă de electoratul lor. Care, probabil, îi va sancţiona şi pentru asta la urne, la anul.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea