Aproximativ cinci sute de credincioşi au participat duminică, 11 septembrie, la slujba de resfinţire a Bisericii „Sf. Nicolae” din Călineşti

# Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Înalt Preasfinţitul Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului.  # Preotul Cosmin Bologea a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor. 11 septembrie. Pentru locuitorii satului Turculeşti, comuna Călineşti, ziua de 11 septembrie a devenit un simbol al renaşterii. Pentru că, la această dată, biserica cu hramul Sf. Nicolae a fost resfinţită. Slujba a fost oficiată chiar de Înalt Preasfinţitul Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului. Alături de acesta a ridicat rugi fierbinţi către ceruri un sobor de douăzeci de preoţi. Biserica cu hramul Sfântul Nicolae din Călineşti a trecut prin mai multe etape de renovare, unele foarte dificile. În momentul de faţă poate fi asemuită cu o floare. Este frumoasă, este curată, este îngrijită şi, mai ales, iubită de oameni. Curtea bisericii arată precum un parc, mii de flori colorând aleile din jurul acesteia. Motiv pentru care, înaltul prelat – ţinând cont şi de afluxul deosebit de oameni -  a decis să oficieze Sfânta Liturghie afară, în curtea bisericii, în dreptul Sfântului Altar.

Preotul paroh Cosmin Bologea a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor

Rangul de iconom stavrofor se acorda preoţilor  care au o activitate bisericească excepţională. Iconomul stavrofor poartă ca semn distinctiv cruce pectorală, brâu roşu, iar la serviciile religioase, bederniţă. Preotul paroh Cosmin Bologea a primit vestea ridicării sale la acest înalt rang bisericesc cu adâncă emoţie şi cu lacrimi în ochi. Aceleaşi lacrimi au pus stăpânire, de bucurie şi recunoştinţă, pe sutele de martori ai evenimentului.

Î. P.S.  Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului: De multe ori i-am certat pe preoţi, ei neştiind însă că apoi mi-a părut rău că i-am dojenit

Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului: „Rămân mereu extaziat, uimit şi uluit de lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o cu noi, oamenii. De aceea se cuvine să avem mare preţuire şi blândeţe, să nu supărăm pe nimeni, să nu supărăm soţiile, mamele şi gospodinele noastre, făpturi ale lui Dumnezeu, care sunt vasul ales în care se întruchipează vieţi noi pe pământ. Lor li se cuvine lauda, ca şi Maicii Domnului. Bisericile noastre sunt zidite şi împodobite de voi, vrednicii creştini. Ca şi în cazul acestei sfinte biserici, zidită la începutul secolului al XIX-lea, şi îngrijită de voi, credincioşii de la Turculeşti, de consiliul parohial, de epitrop, de preotul paroh foarte harnic şi iscusit. Mă bucur că am hirotonit un om cumsecade şi că, după ce l-am hirotonit a devenit şi mai cumsecade.
Vă mulţumim pentru această lucrare, făcută cu voia lui Dumnezeu. Am vegheat şi eu la aceasta, ca şi la altele. De multe ori i-am certat pe preoţi, m-am oţărât la ei, ei neştiind însă că apoi mi-a părut rău că i-am dojenit. Nu au ştiut aceasta. Vreau însă ca ei, aici de faţă, să înţeleagă lucrul acesta. Mulţumim părinte Bologea, pentru că ai făcut o aşa frumuseţe, o aşa lucrare. Mulţumim dreptmăritorilor creştini pentru eforturile lor, mulţumesc soborului de preoţi care a cântat atât de frumos în faţa noastră şi a lui Dumnezeu… Am observat că aici, spre câmpie, preoţii au mâinile bătătorite de muncă. Foarte bine, aceştia nu vor sta cu mâna întinsă pentru a primi pomană. E bine să fim un exemplu, să lucrăm toţi cot la cot cu comunitatea noastră binecuvântată de Dumnezeu. E important ca preoţii să fie gospodari, să aibă de toate, să fie un exemplu. Preoţii pot da şi ei de pomană la credincioşi, nu numai invers trebuie să fie. Mulţumiri primarului Gavrilescu, cel care a pus umărul la repararea tuturor bisericilor din comuna Călineşti, cea mai mare comună din Argeş. Am mers îndelung prin comună şi văzut că acordă o grijă deosebită bisericilor şi şcolilor, ceea ce este foarte important. Are o râvnă nemaipomenită, cum rar am văzut la primari. Ca şi vecinul său, primarul Boţârcă de la Topoloveni, care a făcut o catedrală în numai trei ani din banii comunităţii. Vă mulţumim tuturor, la mulţi şi buni ani!

Preotul Cosmin Bologea: Tot ceea ce s-a reuşit să se facă s-a făcut prin ofranda oamenilor, care au dorit să poată lăsa urmaşilor o biserică în care să se adune pentru a-şi lăsa grijile şi gândurile trecătoare.

Preotul Cosmin Bologea: „Bunul Dumnezeu a îngăduit ca biserica din Turculeşti  să îmbrace haină nouă, iar această transformare să primească binecuvântarea Lui prin rugăciunea Înaltului Ierarh Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
Tot ceea ce s-a reuşit să se facă până acum, de la pictură, mochetare, centrală termică, înlocuirea ferestrelor, tencuiala exterioară, placarea cu piatră de munte, pavelele din curte şi altele, s-a făcut prin ofranda oamenilor, care au dorit să poată lăsa urmaşilor o biserică în care să se adune pentru a-şi lăsa grijile şi gândurile trecătoare.” Alex SILVESTRU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea