Deși înregistrat, la Tribunalul Argeș, la sfârșitul anului trecut, dosarul fostului primar din Bradu, Costel Zamfir, încă nu a primit termen

# Primele fapte de corupție, aici incriminate, au fost comise acum 20 de ani…
Dosarul care îl vizează pe fostul primar din Bradu, Costel Zamfir, deși înregistrat, la Tribunalul Argeș, în iarna anului trecut, încă nu a primit un prim termen. Probabil pentru că nu au fost finalizate cercetările dispuse în cauză.  Dosarul dă fiori reci atât inculpatului, cât și anumitor funcționari din Prefectură, din OCPI dar și din Primăria Bradu. Pentru că, punerile în posesie, dar și eliberarea de alte acte, ulterior, s-a făcut cu largul concurs al unor funcționari din instituțiile amintite. Poliția a solicitat, la un moment dat, o expertiză de specialitate, pentru a lămuri ce s-a întâmplat, de fapt, în acel păienjeniș funciar. Expertiză care – ne explică chiar cel care a efectuat-o – a durat un an de zile, din cauza complexității situației întâlnite.

Comunicatul emis de procurorii DNA, în ianuarie 2019

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului ZAMFIR COSTEL, fost primar al comunei Bradu, județul Argeș pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în formă continuată (161 acte materiale).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: ”În perioada iunie 2000 – mai 2007, inculpatul Zamfir Costel, în calitatea menționată mai sus, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce decurgeau din funcția de președinte al comisiei locale de fond funciar, a încălcat dispozițiile legale ce reglementează procedura de reconstituire a dreptului de proprietate privată pentru terenuri agricole, stabilind, în mod nelegal și abuziv, dreptul de proprietate al unor persoane, pe suprafețe de teren care nu se găseau în patrimoniul C.A.P. Bradu, la 01 ianuarie 1990. Toate suprafețele de teren retrocedate (ce însumează 159 ha) au fost suprapuse cu terenurile aflate în proprietatea unor persoane din comuna Oarja, care dețineau titluri de proprietate anterioare, valabile. În acest sens, inculpatul a întocmit și falsificat mai multe documente care au stat ulterior la baza emiterii titlurilor de proprietate emise pe numele unor persoane care nu au avut niciodată drept la reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate conform legilor fondului funciar sau care primiseră anterior terenurile în baza Legii nr. 18/1991 și nu mai aveau dreptul la reconstituire ori care aveau dreptul să li se reconstituie dreptul de proprietate, însă nu pe acele amplasamente.
Prin aceste demersuri inculpatul Zamfir Costel a determinat producerea unui prejudiciu în cuantum total de 27.799.162,61 lei (echivalentul a 8.853.236,5 euro), reprezentând paguba adusă persoanelor respective, prin suprapunerea terenurilor.”
Obiectul cauzei este ”abuz în serviciu”, infracțiune pedepsită, de codul penal, prin art 297 (cel invocat), astfel: ”Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.”
Dată fiind, însă, vechimea infracțiunii, săvârșită între 2000 (acum aproape 20 de ani) și 2009 (zece ani), nu e de mirare să asistăm la un proces care să nu se termine decât printr-o achitare, pe baza prescrierii faptelor…

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea