Doi piteșteni au comercializat ilegal aproape 1.000 kg de tutun

#  În urma perchezițiilor, anchetatorii au descoperit o mini fabrică clandestină de tutun
Doi argeșeni au comercializat, timp de 3 luni, aproape 1000 de kg de tutun contrafăcut. Tutunul a fost prelucrat cu ajutorul unei instalații artizanale – moară pentru măcinat. Cei doi au fost trimiși în judecată, recent, de procurorii Parchetului Judecătoriei Pitești. În continuare vă prezentăm mai multe informații incredibile din rechizitoriul procurorilor.
Argeșenii Răzvan Șerbănoiu și Dan Dobra au comercializat, în perioada aprilie-iunie 2019, cantitate totală de peste 950 de kg, cu o valoare accizabilă de aproape 400.000 lei.  Tutunul a fost vândut sub forma a 648 colete, depuse la poștă, pentru a fi expediate clienților pe teritoriul României. Acestea erau trimise prin curierat rapid.
„În perioada aprilie – iunie 2019, la interval diferite de timp, inculpații …, în vederea obținerii de bani, au achiziționat cantități foarte mari de tutun tip foi pe care, după mărunțire, cu ajutorul unor instalații artizanale (moară de măcinat), operațiune prin care tutunul devine de fumat și astfel produs accizabil, l-au deținut și comercializat… către terțe persoane, în colete prin serviciul de curierat rapid”, precizează procurorii în rechizitoriu.

Dețineau un fel de mini fabrică clandestină de tutun, la Pitești

Unul dintre cei doi inculpați, Răzvan Șerbănoiu, nu era la primul contact cu astfel de fapte. Acesta a fost cercetat de poliție tot pentru deținere și comercializare de tutun de fumat, la începutul anului 2019, asupra lui fiind luată măsura controlului judiciar. Polițiștii au continuat cercetările și au descoperit că suspectul a continuat activitatea infracțională deși era cercetat. Pe 20 iunie, polițiștii argeșeni au efectuat 5 percheziții în Argeș la domiciliul mai multor persoane.   Oamenii legii au descoperit la Pitești o mini fabrică clandestină de tutun. Au fost ridicate zeci de kilograme de țigări și tutun mărunțit. Prejudiciul adus statului prin neplata taxelor și accizelor a fost stabilit la circa 400.000 de lei.
„În cele cinci percheziții efectuate de polițiști s-au descoperit sute de kilograme de tutun, respectiv 120 kg de tutun vrac, 55 kg de tutun mărunţit, dispozitive artizanale de mărunţire şi injectare a tutunului, peste 10.000 de tuburi goale pentru confecționarea tigaretelor. Polițiștii au mai găsit 11.400 de euro şi 12.700 de lei”, arăta Poliția Română într-un comunicat.

ANAF s-a constituit parte civilă cu suma de 450.000 lei

Cantitățile de tutun prelucrat erau amestecate cu diverse arome pentru tutun și apoi erau ambulate în cutii din carton sigilate cu bandă adezivă, având aplicateetichete pe care erau scrise datele de identificare ale destinatarilor. Pentru a realiza o „rețea de clienți”, inculpații au postat anunțuri pe internet de vânzare a tutunului de fumat. Au fost create mai multe anunțuri  și conturi, cu nume fictive. Coletele erau transportate cu autoturismele proprii de inculpați. Aceștia le depuneau, o dată pe zi, la unitatea poștală, pentru a fi expediate clienților pe teritoriul României. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de peste 450.000 lei.
Cei doi argeșeni erau recidiviști. Răzvan Șerbănoiu a mai fost trimis în judecată în alte trei cauze penale pentru complicitate la evaziune fiscală. De asemenea, la începutul anului 2019 acesta a fost cercetat pentru producere, deținere și comercializare de tutun de fumat. Acesta a continuat activitatea infracțională deși știa că este vizat de polițiști.
În schimb, partenerul de afaceri a acestuia, Dan Dobra, a suferit mai multe condamnări în străinătate și în țară pentru diverse infracțiuni. De asemenea, în 2018, acesta a fost trimis în judecată pentru ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
A.V.

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea