Un candidat la preoţie din Călineşti nu a putut fi hirotonit de Î.P.S. Calinic pentru că şi-a uitat… reverenda

Duminica trecută, Înalt Preasfinţitul Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului s-a aflat în comuna Călineşti pentru a oficia slujba de resfinţire a bisericii cu hramul Sf. Nicolae. Cei peste cinci sute de credincioşi au asistat la o ceremonie frumoasă, ţinută în aer liber de înaltul prelat, acesta fiind secondat de circa douăzeci de preoţi din zonă. La acelaşi eveniment s-a „produs” însă şi o surpriză mai puţin obişnuită. Mai exact, s-a ratat hirotonirea unui viitor preot pentru că acesta…îşi uitase acasă reverenda. Omul venise la slujbă „ca simplu cetăţean” – aşa cum spunea fostul şef al statului Ion Iliescu când, din senin, a fost chemat să îşi îmbrace straiele preoţeşti pentru a fi hirotonit. Numai că hainele preoţeşti erau…lipsă! Degeaba a gonit omul cu suta la oră, degeaba a îmbrăcat straiele val-vârtej. Când a ajuns înapoi la slujbă, momentul…trecuse. Pentru că slujba specifică se putea ţine numai la un singur pasaj din cadrul Sfintei Liturghii. Viitorul preot s-a văzut astfel nevoit să se resemneze şi să aştepte următoarea ocazie. Se pare că primarul comunei, Nicolae Gavrilescu, ar fi exclamat în acele momente: „Păi de! Dacă era vorba de mine, aş fi dormit pe ele, pe veşminte, şi tot nu mă îndepărtam la mai mult de un metru de ele…”
Lucian GHERGUŞ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea