Doctor în sport! Un tânăr jurnalist aduce contribuţii la dezvoltarea atletismului

Munca jurnalistului Gabriel Niţă, redactor din anul 2010 în cadrul Argeş TV, începută în anul 2015 prin studiile de doctorat în domeniul “Ştiinţa Sportului şi a Educaţiei Fizice” a ajuns la final. Acesta tocmai a susţinut teza de doctorat denumită “Contribuţii ale mass-media în promovarea şi dezvoltarea atletismului prin marketingul competiţiei”. În comisia de evaluare și susținere publică au făcut parte prof. univ dr. Pierre Joseph de Hillerin, în calitate de președinte, prof. univ. dr. Liliana Mihăilescu, în calitate de conducător de doctorat, dar și profesorii universitari doctori: Mircea Neamțu - de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București, Mihaela Diaconu – președintele Senatului UPIT și Bogdan Rață – Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău. În urma prezentării tezei, Gabriel Niță a primit acordarea titlului științific de doctor, cu felicitările de rigoare venite din partea comisiei, care a lăudat munca tânărului jurnalist.

Îndrumat de nume importante ale sportului şi cercetării

În comisia de îndrumare a jurnalistului s-au aflat în această perioadă, persoane importante ale domeniilor sport şi cercetare, în plan naţional şi local. prof. univ. dr. Liliana Mihăilescu, conducătorul ştiinţific al tezei, cea care este şi directorul Şcolii Doctorale, iar în comisie s-au mai aflat prof. univ. dr. Pierre de Hillerin, fost director al Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport, conf.univ.dr. Emilian Rabolu, antrenor al loturilor olimpice în judo-ul românesc, respectiv conf. univ. dr. Aura Macri – cadru didactic în cadrul UPIT.
“Vreau să mulţumesc comisiei de îndrumare, în special îndrumătorului meu. În toată această perioadă a fost precum o mamă, din multe puncte de vedere. Vreau să mulțumesc soției mele pentru sprijinul necondiționat. Se spune că atuncă când vorbești nu faci decât să repeți ceea ce știi, când îi asculți pe ceilalți poți să înveți și ceva nou”, a încheiat Gabi prezentarea tezei de doctorat în fața comisiei de evaluare. În ceea ce privește lucrarea sa, acesta ne-a precizat: „A fost o muncă de zi cu zi. Ce pot spune despre punctele tari ale cercetării...? Am avut aşadar în vedere promovarea sportivilor şi a competiţiei prin intermediul mass-media şi atragerea publicului. În final, rezultatele sunt benefice. Avem un ghid care poate fi pus în practică de orice structură sportivă cu privire la promovarea competiţiei prin marketing sportiv, avem un număr crescut al atleţilor la secţiile de profil ale cluburilor din judeţ”.
Alături de Gabi, în acest punct important din cariera sa, s-au aflat soția sa, Ioana Niță -  vice-campioană europeană de junioare la cros, Florin Stoica - redactorul șef de la Argeș TV, subprefectul județului Argeș, Adrian Bughiu, prieteni, precum și oameni importanți din sportul argeșean. Pentru întregul efort depus, îl felicităm și noi pe colegul jurnalist și îi urăm mult succes în continuare în cariera sa profesională.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea