S-a solicitat intrarea în faliment a societății Turism Muntenia SA

Administratorii judiciari ai firmei Turism Muntenia au propus un raport de intrare în faliment. Urmează ca Tribunalul Specializat Argeș să se pronunțe pe 31 octombrie asupra solicitării.  Decizia intrării în faliment a fost luată la aproape 7 luni distanță de la vânzarea Hotelului „Muntenia”, principalul bun al societății debitoare. Reamintim că la sfârșitul lunii ianuarie 2019, omul de afaceri Dragoș Diaconescu, patronul

Atu Casino, a fost cel care a câștigat licitația pentru obținerea Hotelului Muntenia, cu un preț de adjudecare de 23,54 milioane lei, aproximativ 5 milioane euro. Acesta a achitat, în termenul contractual, la sfârșitul lunii aprilie, întreaga sumă către administratorul judiciar al Turism Muntenia SA.
Dacă societatea Turism Muntenia intră în faliment, nici hotelul din centrul Piteștiului nu se află într-o situație foarte bună, fiind închis de mai multe luni. Planurile noului proprietar, Dragoș Diaconescu, de a reabilita complexul hotelier nu se vor realiza prea curând. Achiziționarea lui, se pare că îi aduce până în prezent mai multe pierderi decât profit.
Reamintim că activele complexului hotelier ”Muntenia”, adjudecate la licitație de Diaconescu, sunt: Hotelul ”Muntenia”,  restaurant ”Muntenia”,  restaurant ”Internațional”, laborator cofetărie,  spații administrative, parcarea, spălătoria, agenția de turism, bar de zi. Dragoș Diaconescu este patronul Atu Casino și al firmelor Atu Win Games, ambele având rețele de săli de jocuri mecanice cu acoperire în toată țara. De altfel, acesta deține și firma de pariuri sportive Total Bet, tot cu acoperire națională.
A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea