Cetățenii din Mioveni, scutiți de penalități pentru datoriile restante la Primărie

În scopul stimulării încasărilor la Bugetul Local, la propunerea conducerii Primăriei Mioveni, consilierii locali au adoptat Hotărârea nr.162/19.09.2019 privind Aprobarea Procedurii de Anulare a  Majorărilor de Întârziere aferente obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31.12.2018, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice, cu perioada de aplicabilitate în intervalul 20.09.2019 – 15.12.2019.
Pentru a beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere datornicii vor trebui:
a) să achite toate obligaţiile fiscale principale restante la 31 decembrie 2018 inclusiv, administrate de organul fiscal local, până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv;
b) să achite toate obligaţiile fiscale principale şi majorările de întârziere  administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 şi 15 decembrie 2019 inclusiv până la data depunerii cererii de anulare a majorărilor de întârziere;
c) să  depună cererea de anulare a majorărilor de întârziere   după îndeplinirea în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute la lit. a)-b), dar nu mai târziu de 15 decembrie 2019 inclusiv.
Pot beneficia de aceste scutiri debitorii – persoane juridice , persoane fizice sau entități fără personalitate juridică – care la data de 31 decembrie 2018 au obligații fiscale principale restante, datorate bugetului local al orașului Mioveni.
Pentru mai multe detalii se poate consulta pagina de internet a instituției: http://www.emioveni.ro, secțiunea ,,Consiliul Local - Hotărâri Adoptate”.
Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0348/455.666 sau pe e-mail, la adresa Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea