La Pitești se montează sistemele de iluminat pentru sărbătorile de iarnă

# Luminile ornamentale vor fi aprinse miercuri, 27 noiembrie
Pregătirile de Crăciun sunt în toi la Pitești. Față de anul trecut când  luminile ornamentale de sărbători s-au aprins pe 1 decembrie, în acest an ele se aprind cu trei zile mai înainte.
Piteștiul va străluci de sărbători. Sute de mii de luminițe vor îmbrăca orașul. Și în acest an au fost folosite atât echipamente din anii trecuți, cât și instalații noi. În Piața Primăriei a fost montată o cupolă cu 95 de mii de luminițe, iar tunelul de pe strada Victoriei va fi luminat de 70 de mii de beculețe.
Luminițele se vor aprinde la Pitești pe 27 noiembrie într-un cadru festiv care va include mai multe acțiuni dedicate piteștenilor. Așadar, în municipiu se lucrează în aceste zile cu spor la montarea sistemelor de iluminat public ornamental pentru sărbători. În toate cartierele vor fi instalații care vor asigura o atmosferă de poveste, în centru, deja, echipamentele au fost montate, iar bradul de Crăciun urmează a fi adus în aceste zile.
Instalațiile transversale din bulevardele Nicolae Bălcescu, Petrochimiștilor și Calea București au nu mai puțin de 100 de mii de puncte luminoase, iar plasele mici desfășurate au 40 de mii de beculețe. În intersecții și în cartiere sunt amplasate 148 de mii de beculețe, iar arcadele din str. Exercițiu și Calea Craiovei conțin 40 de mii de lumini.
La Pitești a început și împodobirea bradului de Crăciun. Adus tocmai de la Ocolul Silvic Domnești, pomul, care va fi decorat cu mii de beculețe, globulețe și figurine de tot felul, a fost pus pe poziții în părculețul de lângă fântâna muzicală. Bradul are nu mai puțin de 22 de metri înălțime și va fi o adevărată atracție pentru cei mari, dar și pentru cei mici.
În zona centrală sunt desfășurate șiruri luminoase cu lungime de 28 de km, iar în restul Piteștiului încă 130 de km. Plasele mici desfășurate în diferite zone au, de asemenea, un număr impresionant de 55 de mii de beculețe.
În Piața Primăriei, în luna decembrie, va fi organizat și un târg cu specific de Crăciun, iar în zona Bowling-Ștrand va fi amplasat Orășelul Copiilor.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea