Constantin Nicolescu cere revizuirea dosarului „Podul Căteasca”

Pe 26 martie, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul denumit generic ”Podul Căteasca”, la 7 ani şi 8 luni închisoare pentru luare de mită. Cu toate acestea, instanţa a menţinut o decizie anterioară privind eliberarea condiţionată din penitenciar. Totodată, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au lăsat nesoluționată acțiunea civilă, exercitată împotriva inculpaților Nicolescu Constantin, Dobre Grigore şi Nicoară Mihail-Gabriel de partea civilă Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - reprezentat de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, cu privire la suma de 4.973.065,75 lei.
Recent, Constantin Nicolescu a formulat o cerere de revizuire a sentinței definitive în acest dosar. Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București în data de 30 octombrie, iar o primă ședință a avut loc deja pe 14 noiembrie. Nicolescu cere revizuirea întregului dosar, care privește atât partea penală cât și pe cea civilă. Ca urmare a cererii de revizuire a fost suspendată judecata cauzei în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Argeș, în care ANAF-ul cere recuperarea prejudiciului de 4.973.065,75 lei, imputat de procurorii DNA în dosarul „Podul Căteasca”.
„În baza art. 413 alin. 1 punct 2 Cod procedură civilă suspendă judecata cauzei până la soluţionarea dosarului nr. 32729/3/2019 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Cu recurs pe toată durata suspendării. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 08 Noiembrie 2019, la Tribunalul Argeş Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal”, se arată pe rolul instanței argeșene.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea