Direcția Silvică Argeș vinde brazi de Crăciun la prețuri cuprinse între 15 și 35 de lei bucata

În acest an, Direcția Silvică Argeș scoate la vânzare 1800 de pomi de Crăciun. Dintre aceștia 500 sunt brazi și 1300 molizi. Prețurile vor varia între 15 și 35 de lei. Astfel, molizii cu înălțimi între 70 de centimetri și 1,3 metri vor costa 15 lei bucata, iar brazii cu înălțimi cuprinse între 2 și 3 metri vor costa 35 de lei. Prețurile menționate nu includ TVA.
În total, în țară, Romsilva scoate la vânzare 40.000 de pomi de Crăciun. Mai exact 26.000  de brazi și 14.000 de molizi. Prețurile de vânzare sunt stabilite în funcție de înălțime și de specie. Din totalul de 40.000 de pomi de Crăciun, 27.000 provin din culturi specializate şi pepiniere silvice, iar 13.000 din lucrări silvo-culturale, precizează Romsilva.
Reprezentanţii Romsilva precizează că solicitările pentru exemplare cu înălţimi mai mari de 3 metri sunt considerate comenzi speciale, iar preţul se aprobă de fiecare direcţie silvică în parte, pornind de la tariful minim de 25 lei/metru. Valorificarea acestora se face de către direcţiile silvice din cadrul regiei, prin ocoalele silvice din subordine. Şeful Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a anunţat recent că intenţionează ca în anii următori regia să pună pe piaţă doar brazi în ghivece astfel încât aceştia să poată fi ulterior plantaţi.
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva administrează 3,11 milioane de hectare de pădure aflate în proprietatea publică a statului, adică aproximativ 47% din întregul fond forestier naţional de 6,5 milioane hectare.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea