Primăria Pitești va achiziționa Casa Bobancu pentru 450.000 de euro

# Proprietarii au cerut, inițial, 1,3 milioane de euro

Consilierii locali piteșteni au decis cumpărarea Casei Bobancu, situată în centrul orașului. Deși, inițial, se propusese neexercitarea dreptului de preemțiune, aleșii locali s-au răzgândit, considerând că prețul propus de proprietar este unul foarte bun (450.000 de euro) pentru o casă frumoasă și cu o însemnătate istorică aparte.

Casa vine la pachet cu o suprafață generoasă de teren în centrul Piteștiului.
Monument superb de arhitectură, clasificat, în momentul de față, și ca monument istoric, casa Bobancu este situată de Bd. I.C. Brătianu (fost 1 Mai), vis-a-vis de Centrul de Afaceri. Așadar, ultracentral. Interiorul încă mai păstrează urmele bunăstării proprietarilor, cu parchet masiv, sobe pe colț, tavane înalte, mobilier de epocă etc. Casa de patrimoniu Nicolae Bobancu, construită în anii 1914-1915 după planurile arhitectului Ion Simionescu a fost locuința farmacistului Nicolae Bobancu și a institutoarei Tatiana Bobancu, cunoscută animatoare culturală din perioada interbelică. În această casă s-a semnat capitularea Bucureștiului de către nemți în 1916 și tot acolo s-a creat comandamentul trupelor germane.
Imobilul este construit pe mai multe planuri, cu o arhitectură specifică perioadei interbelice, 14 camere, suprafață utilă de peste 350mp și teren 1384 mp.
Oferită, inițial, la vânzare pentru 1.300.000 de euro, apoi 700.000 euro, primăria achiziționează, acum, proprietatea, la numai 450.000 euro, adică aproape o treime din prețul inițial.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea