Cererile deputatului Mircea Drăghici, respinse pe bandă rulantă de ICCJ

Cereri respinse pe bandă rulantă în dosarul deputatului argeșean Mircea Drăghici, acuzat că a delapidat banii PSD-ului. Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție  au respins cererea de sesizare a Curţii Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, atât în primă instanță, cât și la recurs. Iar pe 4 decembrie, i-a fost respinsă și cererea cu privire la sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Amintim că, pe 25 iulie 2019, Parchetul anticorupție l-a trimis în judecată pe fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, acuzat că a delapidat banii partidului, bani primiți ca subvenție de stat.
„În perioada 15.02.2018 – 11.06.2018, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe în calitatea menționată mai sus, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, a utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenția acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a-și cumpăra un imobil în cartierul Pipera, orașul Voluntari, județ Ilfov. Cu acești bani, inculpatul a acoperit parțial, în proporție de peste 2/3, valoarea imobilului respectiv. Plata din subvenții a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieșea că banii respectivi ar fi plătiți de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului”, se arată în comunicatul DNA.
Ulterior, Mircea Drăghici ar fi plătit în cinci luni toată suma pe care o datora pentru apartament, cu bani din subvențiile pe care PSD le primea de la stat. ”După declanșarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvențiilor de formațiunea politică în cadrul căreia inculpatul îndeplinea funcția de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum și promisiunea de vânzare-cumpărare și au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie și pentru achiziționarea imobilului”, susțin procurorii DNA. A doua faptă de delapidare ar fi vânzarea fictivă a unui autoturism Mercedes Benz model GLE 350 Coupé cu o valoare de 324.800 lei. Astfel, mașina a fost scoasă din patrimoniul PSD și vândută soției trezorierului, însă banii nu au ajuns în visitieria partidului până pe data de 23 august 2018, dată la care procurorii începuseră deja cercetările.

Judecătorul a dispus începerea judecății. Drăghici a contestat  decizia

Dosarul lui Drăghici a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe 13 septembrie, judecătorul de cameră preliminară a ICCJ dispune „începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe”. Decizia nu era una definitivă, ea fiind contestată de parlamentarul Mircea Drăghici. Urmează ca în ianuarie 2020 să se stabilească dacă se va începe judecarea pe fond în dosarul fostului trezorier PSD.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea