Sibienii de la CON-A, despre noua sală polivalentă de la Piteşti: „Vom pune în valoare întreg know-how-ul dobândit în cadrul construcţiilor sportive”

# În 2 ani și jumătate, dacă totul merge bine, intrăm în sală

Compania din construcţii CON-A din Sibiu, deţinută de antreprenorul Mircea Bulboacă, a câştigat contractul pentru construirea unei noi săli polivalente la Piteşti, în urma unei proceduri publice de atribuire a lucrărilor derulată de Compania Naţională de Investiţii.

Noua sală va avea o capacitate de aproximativ 5.000 de locuri şi va putea găzdui mai multe tipuri de competeţii sportive internaţionale, precum handbal, volei şi baschet (certificări EHF, FIBA şi CEV), precum şi evenimente non-sportive, potrivit unui anunţ al companiei CON-A.
Desemnarea firmei câştigătoare a avut loc la sfârşitul lunii noiembrie, în urma procedurii desfăşurate în vara acestui an. CON-A va realiza proiectul în calitate de antreprenor general în sistem ”design and build”, adică va realiza proiectarea, asistenţa tehnică şi lucrările de construcţie, potrivit anunţului postat pe site-ul companiei CON-A.
Compania Naţională pentru Investiţii (CNI) a anunţat semnarea contractului pentru Sala Polivalentă Piteşti, valoarea acestuia fiind de aproximativ 82 milioane lei. Noua bază sportivă, cu o capacitate de circa 5000 de locuri, va putea găzdui competiții de nivel național și internațional, precum și evenimente culturale (simpozioane, concerte sau târguri de profil).
Contractul a fost semnat cu firma CON-A din Sibiu, declarată câştigătoare a licitaţiei organizată de CNI, dintre cele 10 firme participante. Durata contractului este compusă din: proiectare (4 luni), execuţia (24 de luni) şi perioada de garanţie de bună execuţie a lucrărilor (60 de luni). Termenele curg din momentul semnării contractului cu firma CON-A.
Urmând a fi construită pe un teren situat pe strada Basarabiei care deja a fost predat către CNI de Consiliul Local, Sala Polivalentă se înscrie într-o serie de alte proiecte importante pe care CNI le va finanţa pentru Piteşti, printre care patru săli de sport, un pasaj şi stadionul „Nicolae Dobrin”.
’’Pentru acest proiect CON-A va pune în valoare întreg know-how-ul dobândit în cadrul construcţiilor sportive anterioare, în special în realizarea sălii polivalente de la Cluj-Napoca, şi va aplica soluţii similare cum ar fi de exemplu soluţii pentru sistemul structural, tehnologii led, posibilitatea extinderii capacităţii prin gradene retractabile, etc’’, a spus Sorin Cristea, directorul general al CON-A.
Afacerile constructorului din Sibiu au scăzut în 2018 cu aproape 20% faţă de anul anterior, situându-se astfel la 440 mil. lei (circa 96 mil. euro). Scăderea a venit după ce, potrivit datelor din 2017, CON-A devenise cel mai mare constructor cu capital privat românesc după cifra de afaceri. Şi profitul companiei a fost în scădere, la 20,1 milioane de lei (4,3 mil. euro). Afacerile CON-A crescuseră în 2017 cu peste 50% faţă de anul anterior, ceea ce a propulsat compania direct în fruntea constructorilor cu acţionariat local, în faţa unor jucători locali precum Bog’Art, Construcţii Erbaşu sau Hidroconstrucţia.
Potrivit unor date transmise anterior, CON-A se ocupă, printre altele, de construcţia fabricii de rezerve de tutun pentru dispozitive IQOS, dezvoltată de Philip Morris în Otopeni, şi fabrica de soluţii perfuzabile dezvoltată de germanii de la B Braun lângă Timişoara, în localitatea Sânandrei. Fiecare din aceste proiecte are o valoare de peste o sută de milioane de euro.
De asemenea, tot CON-A ridică fabrica de vată minerală a danezilor de la Rockwool din localitatea Ariceştii Rahtivani, în apropiere de Ploieşti, o investiţie de 50 mil. euro, fabrica de bioetanol a elveţienilor de la Clariant în judeţul Dolj, fabrica de anvelope Pirelli din Slatina. De-a lungul timpului, CON-A a mai construit hale industriale pentru Daimler la Sebeş, Bosch la Cluj, Siniat în Gorj şi altele. În perioada 2000-2018, CON-A a construit şi predat peste 70 de fabrici.

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea