Emanuel Soare, despre retragerea din concursul de la Primăria Albeștii de Muscel: „Am zis să nu las loc de reinterpretare”

Emanuel Soare, candidatul susţinut de PNL Argeş pentru funcţia de prefect al Argeşului, trebuia să susţină luni, 13 ianuarie,la Primăria Albeștii de Muscel, un concurs pentru a deveni funcţionar public. Acesta candida pentru postul de inspector, clasa I, gradul profesional principal la Compartimentul de Dezvoltare Locală. În cele din urmă, cu câteva zile înainte de proba scrisă a concursului, Soare și-a retras dosarul de participare după ce au apărut mai multe discuții în spațiul public argeșean că nu ar fi îndeplinit condițiile de studiu. Pentru a participa la acest concurs candidații trebuiau să dețină studii superioare în ramura științelor economice și o vechime în specialitatea studiilor de minimum 5 ani, dar Soare avea studii în domeniul științelor educației. Pentru a nu lăsa loc de alte interpretări, acesta și-a retras dosarul în ciuda faptului că i-a fost admis dosarul de comisia de evaluare.
Reamintim că doar calitatea de funcţionar public a unei persoane poate asigura şansele pentru numirea (prin detaşare) ca prefect, iar Emanuel Soare nu are, încă, această calitate.
„Eu sunt propunerea PNL pentru postul de prefect. Procedura legală pe care o parcurg este aceasta. Trebuie să dau concurs pe un post de funcționar public, unde trebuie să îndeplinesc criteriile de concurs, să învăț și să îl iau. După ce o să obțin acest statut o să mai discutăm. (...) Au fost mai multe variante. Am ales postul, care am considerat că se potrivește cumva cu profilul meu de competențe, cel de la Primăria Albeștii de Muscel. Am făcut dosar și l-am depus. Ulterior, analizând un pic mai mult situația și văzând lucrurile, m-am consultat și eu cu specialiști și se pare că erau niște interpretării vizavi de competențe, de studiu. Am zis să nu las loc de reinterpretare și am decis să îmi retrag dosarul”, ne-a precizat Emanuel Soare.
Cert este că după retragerea de la concursul de la Primăria Albeștii de Muscel, Soare este cu ochii la nivel național unde sunt discuții ca prefectul să nu mai îndeplinească calitatea de funcționar public. 
„În situația aceasta, de persoane care sunt propuse pentru funcția de prefect, am înțeles că se lucrează la ceva ca să simplifice această procedură și să se resolve toate situațiile care sunt în acest moment în țară. Așteptăm să vedem ce se poate face. (...) Am vrut să fim foarte transparenți, să arătăm că nimic nu este aranjat așa cum se vehiculează. Oricine are voie să participle la orice concurs public, dacă îndeplinește, bineînțeles, cerințele și așa mai departe. Sigur nu îndeplinesc criteriile de prefect, dar le voi îndpelini, respectând legea și programul care va fi”, a mai adăugat Emanuel Soare.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea