De la Ceauşescu la Nokia, trecând prin Schengen

Luni, 03 Octombrie 2011 23:29

Adrian Vasiliu.
Am încheiat o săptămână grea, cu multe subiecte demne de a fi abordate. Aş fi vrut să scriu despre Ceauşescu, nu pentru a fi la modă, ci tocmai pentru a desfiinţa campaniile deşănţate de glorificare a fostului dictator care se practică pe la nivelul presei centrale. Aş fi vrut, de asemenea, să îmi exprim atitudinea de frustrare faţă de decizia băieţilor din Olanda şi din Finlanda de a ne trânti uşa spaţiului Schengen în nas, dar şi indignarea faţă de impotenţa guvernanţilor noştri pe această temă. Numai că a venit bomba cu Nokia care îşi ia jucăriile şi pleacă din România şi m-a dat peste cap total. Numai într-o primă fază, pentru că apoi mi-am dat seama că totul se leagă. Nostalgia noastră faţă de cârmaci cu interdicţia de a intra cu totul în lumea civilizată şi cu plecare celui mai de seamă exportator din România. Cum vine asta? Simplu. Noi, românii, avem tendinţa de a uita foarte uşor totul. Aşa se face că dictatura lui Ceauşescu face rating, pentru că acum, la 21 de ani de la eliminarea ei, a ajuns să fie o  poveste de succes a românilor care aveau atunci casă, serviciu şi ce mânca prin grija partidului, nu ca acum, când capitalismul sălbatic te pune să lupţi în fiecare zi pentru bucata de pâine pe care o pui pe masă. Iar în condiţiile în care, potrivit unui studiu recent publicat, doar o cincime dintre noi sunt luptători, restul fiind captivi sau suferinzi, este explicabil de ce poveştile cu Ceauşeşti au priză la poporul prins între o istorie din ce în ce mai frumoasă, un prezent trist şi un viitor prea sumbru. Cât despre Schengen, este normal ca vesticii, sătui de cerşetorii şi de găinarii noştri, să folosească tot ce se poate ca să ne mai ţină un pic pe la uşă, cu mâna întinsă, bineînţeles, că doar ăsta a devenit brandul nostru de ţară, prin grija prietenilor noştri de francofonie şi automobile, francezii. Nu vor reuşi la nesfârşit, că au nevoie de piaţa noastră de aproape 20 de milioane de suflete, dar nu strică să ne reamintească faptul că, inclusiv prin slugărnicia şi incompetenţa conducătorilor noştri, suntem o naţie de mâna a doua. O naţie care însă are costuri din ce în ce mai mari cu forţa de muncă, dovadă a evoluţiei inexorabile către o economie mai dezvoltată, lucru care are şi inconvenientele sale. Astfel, păţim şi noi ce au păţit nemţii de la Bochum, când Nokia a plecat de acolo. Am fost bucuroşi atunci de tristeţea lor, acum e rândul altora, mai amărâţi ca noi, să se bucure că vine finlandezul să le dea să facă telefoane de nimic pe un salariu de nimic. Iar aici, culmea, nu e vina guvernanţilor noştri, ci a unei companii incapabile să sesiseze că lumea se mişcă în altă direcţie decât stabilise ea, încăpăţânându-se să producă telefoane cu ecran monocolor într-o piaţă dominată de dispozitive inteligente din ce în ce mai ieftine. Se întâmplă peste tot să pierzi contactul cu realitatea când ai fost prea mult timp pe val, iar Nokia este doar un exemplu într-o mare de asemenea situaţii, întâlnite la tot pasul şi în toate domeniile. Nouă, argeşenilor, nu ne rămâne decât să sperăm, de dragul slujbelor noastre şi ale apropiaţilor noştri, că francezii de la Renault nu vor face această greşeală.