Protestul magistraților a amânat dosare importante din Argeș

Prin Hotărârea nr. 1/16.01.2020, cu majoritate de voturi, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Argeș a anunţat continuarea protestelor, începute încă de la sfârșitul anului trecut, faţă de „iminenta abrogare” a pensiilor de serviciu. Așadar, de la 20 ianuarie și până la 31 ianuarie, toate secţiile Tribunalului Argeș judecă numai cauzele cu caracter urgent. De asemenea, aceeași măsură a fost luată de judecătorii Tribunalului Argeș și pentru perioada 23 decembrie – 17 ianuarie. În acest interval, în Argeș au fost amânate mai multe dosare importante, după cum urmează.

 

Dosarul ”Cheresteaua”

La Tribunalul Argeș, se judecă, din 2016, un dosar cu greutate, supranumit ”Cheresteaua 1”. În acesta, alături de Ion Andrei, au fost trimişi în judecată membrii clanului ”Brânză”, angajaţi ai societății Andris și mai mulţi funcţionari de la Ocolul Silvic Valea Oltului. Procurorii au arătat, în rechizitoriu, un adevărat măcel comis în pădurile din judeţ: 23.000 de copaci tăiaţi fără drept de pe o suprafaţă de 504 ha de teren forestier.
”În perioada 2008-2012, inculpatul Andrei Ion, administrator la firma SC ANDRIS SRL – societate având ca obiect de activitate tăierea și rindeluirea lemnului – a tăiat, fără drept,  26.833,77 metri cubi de masă lemnoasă, cu o valoare de 4.561.740,9 lei, de pe o suprafață de cca. 504 ha terenuri forestiere situate în zonele montane arondate comunelor Arefu, Nucșoara și Lerești”, se arată în documentul sus citat.

14.01.2020 . Încheiere de şedinţă - nr. 52
Având în vedere hotărârea nr. 4 din data de 19.12.2019 a Adunării Generale a Magistraţilor din cadrul Tribunalului Argeş, prin care s-a hotărât ca în perioada 23.12.2019-17.01.2020 să fie judecate doar cauzele cu caracter urgent, ca formă de protest în favoarea statutului judecătorului şi constatând că prezenta cauză nu are un astfel de caracter, acordă un nou termen de judecată. Pune în vedere martorului prezent, U. Constantin, să se prezinte necitat la următorul termen de judecată. Se reia procedura de citare cu martorii lipsă, respectiv D. Dragoş, S. Gheorghe şi D. Constantin, legal citaţi la acest termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 04.02.2020, ora 10,00. Părţile au termen în cunoştinţă, faţă de disp. art. 353 C.p.p. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2020, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

Dosarul ”mită la LSM”

Tribunalul Argeș  judecă procesul în care patru cadre medicale de la Laboratorul de Sănătate Mintală Argeș sunt judecate pentru că se presupune că au luat mită de la sute de persoane care voiau să se pensioneze. Este vorba de medicii psihiatri Valerian Azamfire (foto) şi Eli Morman, precum şi de asistentele medicale Eleonora Stoicescu şi Cristina Constantinescu. Martorii audiați, foști pacienți ai doctorului Azamfire, nu l-au acuzat pe acesta sau pe alt cadru medical de la SML Argeș că ar fi pretins bani pentru activitatea medicală întreprinsă. Cert este că foștii pacienți ai doctorului i-au apreciat activitatea, având numai cuvinte de laudă la adresa lui.

20.01.2020.  Încheiere de şedinţă - nr. 38
Amână judecarea cauzei la data de 24 februarie 2020 având în vedere Hotărârea nr. 1 din data de 16.01.2020 a Adunării Generale a magistraţilor din cadrul Tribunalului Argeş, prin care s-a decis continuarea formei de protest iniţiată prin Hotărârea nr. 4 din data de 19.12.2019 a Adunării Generale a magistraţilor din cadrul Tribunalului Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 ianuarie 2020 la Tribunalul Argeş - Secţia Penală.

Fostul primar de la Nucșoara, retrimis în judecată pentru delapidarea bugetului primăriei

Corneliu Berevoianu (foto), fostul primar pedelist de la Nucşoara, a fost inițial trimis în judecată, în luna iunie 2018, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, pentru delapidare în formă continuată și angajare a cheltuielilor din buget peste limita creditelor bugetare aprobate, alături de doi inculpați. Cu toate acestea, Judecătoria Curtea de Argeș a stabilit, pe 4 aprilie 2019, că rechizitoriul procurorilor a fost neregulamentar întocmit, iar cauza a fost restituită Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș. La șase luni distanță, cei trei inculpați au fost retrimiși în judecată, după ce procurorii au remediat problemele semnalate de judecătorii de cameră preliminară.  În octombrie 2019, acesta a fost retrimis în judecată, alături de Mihai Tița,fostul inspector cu atribuții financiar contabile al Primăriei Nucșoara, dar și omul de afaceri Florin Petrescu, pentru delapidare în formă continuată.

16.01.2020.  Încheiere de şedinţă - nr. 6
Amână judecarea cauzei la data de 13 februarie 2020, având în vedere Hotărârea nr. 4 din data de 19.12.2019 a Adunării Generale a magistraţilor din cadrul Tribunalului Argeş Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2020, la Tribunalul Argeş - Secţia Penală.

Primăria Sălătrucu se judecă cu GECOR pentru 15 miliarde de lei vechi

Primăria Sălătrucu se judecă cu firmele Gecor Prod 94 SRL dar și cu Conect Rural SRL, pentru recuperarea unor sume, în cazul primei firme, deloc de neglijat. Pentru a afla mai multe informații despre acest dosar, am stat de vorbă cu primarul localității Sălătrucu.

Redactor: De ce ați dat cele două firme în judecată? La GECOR solicitați o sumă destul de mare de bani, 878.900 + 659.200, adică, în total, peste 15 miliarde de lei vechi...
Nicolae Langer (foto), primar Sălătrucu: „Cam așa. E vorba de un drum pe care l-au făcut, însă am avut, de la AFIR, câteva neconcordanțe constatate. Lucrarea s-a făcut, însă când au venit cei de la AFIR în control, nu era făcut. De aici, sumele ce trebuiesc recuperate. Este un proces de durată, ne-am judecat cu cei de la AFIR și pe la București. Să vedem...”

La primul termen, fiind în intervalul în care magistrații acestei instituții protestează, procesul s-a amânat pentru luna martie.

23.01.2020. Încheiere de şedinţă - nr. 1
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Magistraţilor nr.1/16.01.2020 coroborată cu Hotărârea Adunării Generale a Magistraţilor nr.2/21.01.2020 prin care Tribunalul Argeş a adoptat o formă de protest constând în nesoluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţei, amână pricina. Se comunică întâmpinarea depusă de pârâta Gecor Prod Construct 94 SRL. Amână judecarea cauzei la 05.03.2020, C3 CAF NCPC, sala 6, ora 09:00. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Ianuarie 2020, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.

O localnică din Bascov cere Primăriei 100.000 de euro pentru că a fost inundată

O locuitoare din Bascov a dat în judecată primăria din localitate pentru inundarea propriei gospodării. Obiectul cauzei este: acțiune în răspundere delictuală plata  sumei de 100.000 euro, în echivalent lei, la data plății.
În luna iunie a anului trecut, mai multe străzi şi gospodării din comuna argeşeană Bascov, limitrofă Piteștiului, au fost inundate în urma precipitaţiilor abundente. Potrivit datelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, furnizate în acea perioadă, cele mai mari probleme s-au întregistrat în satul Uiasca. Afectate de inundaţii au fost şi străzile Păişeşti, Baloteşti, Serelor, Lăbuşesti, Micşunele, Rotăreşti şi Zamfireşti din comuna Bascov.
Redactor: Domnule primar, sunteți invitat să decontați o sumă destul de frumoasă, pentru o singură gospodărie…
Gheorghe Stancu (foto), primar Bascov: „Știu despre ce este vorba. De cerut, însă, poate să ceară oricine, orice și oricât. Ne judecăm. Veți vedea că nu este chiar așa, din câte țin eu minte, la reclamantă, apa nici nu i-a intrat în casă, ci numai în curte. Noi, de la primărie, ne-am făcut datoria…”

15.01.2020. Încheiere de şedinţă - nr. 3
Amână judecarea cauzei la 12.02.2020, complet C15 fond civil, sala 2, ora 12.00, potrivit Hotărârii nr. 4 din 19.12.2019 a Adunării Generale a Magistraţilor Tribunalului Argeş privind protestul magistraţilor. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Ianuarie 2020.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea