D`ale lui Vasilică. A promis că votează proiectul de eliminare a pensiilor speciale cu trei mâini, dar nu a votat cu niciuna

# Deputatul Radu Vasilică, cu o zi înainte de sesiunea  extraordinară  privind eliminarea pensiilor:  „Eu voi vota cu trei mâini această lege” # În ziua decisivă: parlamentarul argeșean - marele absent de la vot

Deputatul argeșean Radu Vasilică, considerat pe vremuri tânără speranță a PSD Argeș, a dat dovadă, încă o dată, că se descurcă la aruncatul de vorbe „dulci” în spațiul public. Dar mai greu cu practica! Așa s-a întâmplat și săptămâna trecută, atunci când Vasilică a fost prezent, pe 27 ianuarie, la săptămânala conferință de presă a PSD Argeș. Educat şi crescut după dogmele fostei dinastii a lui „Constantin Nicolescu”, deputatul a avut un discurs foarte bine pregătit spunând, cu o „sinceritate debordantă”, că va vota proiectul privind eliminarea pensiilor de serviciu cu „trei mâini”. A doua zi, în timpul votului, s-a constatat că este încă o vorbă a la Vasilică, spusă doar de dragul politicii. Cert este că deputatul argeșean, conform informațiilor publicate pe site-ul Camerei Deputaților, nici nu a participat la vot, fiind absent.

Vorbele de duh ale lui Vasilică

„Ca oameni care plătesc taxe și impozite să suporte în proporție de 80-90% cuantumul unor pensii speciale pentru categorii favorizate, eu  personal nu sunt de acord și nu voi fi niciodată. Știu că partidul meu, ca să fiu sincer până la capăt, a contribuit la crearea anumitor categorii de pensii speciale. Ne asumăm greșeala, important este că vrem să o îndreptăm. Este și o presiune socială importantă. În privința respectării unui principiu extrem de generos pentru social-democrație și anume echitatea. Este echitabil ca și contribuțiile plătite pe parcursul vieții active să se regăsească într-o pensie corespunzătoare. Eu voi vota, ca și colegii mei, cu trei mâini această lege, chiar dacă și pentru noi va însemna eliminarea unor indemnizații”, a precizat Radu Vasilică la conferința de presă a PSD Argeș. A doua zi, acesta a demonstrat că declarațiile sale au făcut parte dintr-un nou sezon de stand-up comedy.

Am încercat să îi luăm un punct de vedere telefonic deputatului Radu Vasilică, dar, ca întotdeauna, acesta nu a binevoit să ne răspundă. Cu toate că noua conducere a PSD Argeș, prin președintele Ion Mînzînă, vorbea de o mai mare transparență în relația cu mass media, acest lucru pare departe de realitate.

Andrei Gerea s-a abținut, iar Mircea Drăghici a făcut ca Radu Vasilică

Reamintim că deputaţii au votat, marţi, 28 ianuarie, într-o şedinţă de plen convocată în sesiunea extraordinară, proiectul de eliminare a tuturor pensiilor speciale, cu excepţia celor din sistemul de apărare şi ordine publică. S-au înregistrat 247 voturi pentru şi 21 de abţineri.

Dintre cei nouă deputați argeșeni au participat la vot doar șapte, Mircea Drăghici și Radu Vasilică fiind absenți. Au votat pentru eliminarea pensiilor speciale: Dănuț Bica, Ionuț Moșteanu, Simona Bucura Oprescu, Nicolae Georgescu, Cătălin Rădulescu și Nicolae Velcea. În schimb, deputatul Alde – Andrei Gerea s-a abținut.

Proiectul a fost contestat la CCR

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul privind eliminarea pensiilor speciale. Categoriile de pensii speciale propuse pentru a fi desființate sunt următoarele:

- pensiile parlamentarilor

- pensiile judecătorilor, procurorilor

- pensiile foștilor Președinți ai României

- pensiile primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene

- pensiile judecătorilor CCR

- pensiile membrilor Curții de Conturi

- pensiile funcționarilor publici parlamentari

- pensiile corpului diplomatic şi consular

- pensiile personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertizare Criminalistice

- pensiile personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă.

Proiectul a fost contestat la Curtea Constituțională a României. Avocatul Poporului a sesizat CCR cu excepţie de neconstituţionalitate cu privire la legea care elimină pensiile speciale adoptată de Camera Deputaţilor.

Radu Vasilică vorbește și de lucruri „sfinte”: interpelări

De altfel, în timpul conferinței de la PSD Argeș, Radu Vasilică a vorbit și despre alte lucruri „sfinte”. Deputatul a precizat că va face, în curând, o interpelare către Ministrul munci pe tema vârstei de pensionare. Amintim că în acest mandat, conform informațiilor publice preluate de pe site-ul Camerei Deputaților, parlamentarul argeșean nu a depus nicio întrebare sau interpelare. Ultimele sale interpelări au fost făcute în 2013, în mandatul anterior de parlamentar.

„Îi pregătesc ministrului Muncii o interpelare,  să umblăm și la vârsta de pensionare. Nu mi se pare normal ca anumite categorii care încă pot fi active să se pensioneze la 42, 43 de ani. Mă refer aici la polițiști, a căror eficiență a muncii pe mine personal m-a convins cu ghilimele de rigoare, de multe ori. Mă refer la magistrați, mă refer inclusiv la categoriile de militari, care la 40 și ceva de ani ies la pensie”, a mai adăugat deputatul Vasilică.

Că tot a venit vorba despre mandatul trecut, Radu Vasilică a fost „premiat” de Institutul pentru Politici Publice drept unul dintre cei mai slabi parlamentari din mandatul 2012-2016.

A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea