Judecătorii Tribunalului Argeș protestează pe o perioadă nedeterminată

Judecătorii Tribunalului Argeș au decis continuarea protestului, pe o perioadă nedeterminată, față de eliminarea pensiilor de serviciu. Săptămâna trecută, Tribunalul Argeș a convocat Adunarea Generală a Judecătorilor în vederea stabilirii continuării sau încetării protestului magistraţilor, în raport de adoptarea legii pentru abrogarea pensiilor de serviciu. Magistrații au decis, cu majoritate de voturi, continuarea formei de protest. Astfel, secţiile Tribunalului Arges vor judeca numai cauzele cu caracter urgent. Continuă și protestul personalului auxiliar de specialitate şi conex, sens în care programul arhivei cu publicul a fost redus la două ore zilnic, respectiv în intervalul orar 08,30 – 10,30.
Totodată, judecătorii Tribunalului Argeș vor refuza participarea la  constituirea Birourilor Electorale judeţene în anul 2020, cu prilejul desfăşurării alegerilor locale şi parlamentare
„Prin Hotărârea nr. 4/30.01.2020, cu majoritate de voturi, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Argeș a hotărât următoarele: Continuarea formei de protest, pe perioadă nedeterminată, în sensul că se va proceda la înregistrarea şi repartizarea acţiunilor şi a dosarelor în sistemul informatic ECRIS. Toate secţiile Tribunalului Arges vor judeca numai cauzele cu caracter urgent, după cum urmează:
Secţia civilă: ordin de protecţie, suspendare executare silită, sechestru asigurător, ordonanţa preşedinţială, cauzele care se judecă de completele specializate de minori fond, măsuri de protecţie, plasamente şi adopţii, cerere de ajutor public judiciar (în cauze urgente.)
Secţia pentru conflicte de munca si asigurări sociale: ordonanţă preşedinţială, suspendare executare, suspendare provizorie, cerere de ajutor public judiciar (în cauze urgente.)”, informează Tribunalul Argeș.

Solicitările magistraților argeșeni

De asemenea, judecătorii Tribunalului Argeş solicită autorităţilor publice implicate în garantarea independenţei magistraţilor şi asigurarea normalei funcţionări a justiţiei ca serviciu public, următoarele:
- „Revenirea asupra măsurii abrogării pensiei de serviciu, în condiţiile în care aceasta reprezintă o garanţie a independenţei magistraţilor, obligaţie asumată de Statul Român la nivel internaţional (cu ocazia aderării la Uniunea Europeană);
- Stabilirea unui volum optim de muncă al judecătorilor prin raportare la volumul de activitate al judecătorilor din Uniunea Europeană;
- Adaptarea schemelor de personal din instanţe (judecători şi personal auxiliar) la nivelul volumului de muncă şi încărcătura pe judecător;
- Asigurarea resurselor financiare adecvate în scopul desfăşurării în condiţii optime a actului de justiţie;
- Plata orelor suplimentare pentru judecători şi personal auxiliar, nefiind posibilă acordarea unui timp liber în compensare;
- Eliminarea interdicţiilor şi incompatibilităților pentru magistraţi, restrângeri care nu se regăsesc în Statutul altor categorii profesionale”, se arată într-un comunicat emis de Tribunalul Argeș.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea