Care este, totuşi, firma „din curtea Consiliului Judeţean” care blochează licitaţia de la Curtea de Argeş?

# La o contestaţie înregistrată fără contestator apar, pentru o secundă, antetul şi ştampila firmei Zeus # Deşi C.N.S.C. nu a judecat contestaţiile, licitaţia continuă. Primul pas a fost „adjudecat” de colosul Straco. Bătălie mare pentru milioanele de euro puse la bătaie la Curtea de Argeş. Proiectul, în valoare de peste 47 milioane lei, este blocat de un al treilea rând de contestaţii. În presa locală s-a vehiculat iniţial ideea că firmele PDL-ului blochează începerea lucrărilor prin contestaţiile repetate depuse. Apoi, un al doilea val de informaţii, vin să anuleze pe primele, apărând ştirea că o anumită firmă din curtea Consiliului Judeţean Argeş este, de fapt, capul răutăţilor… Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Răzvan Murgeanu şi primarul cetăţii Basarabilor, Nicolae Diaconu, au semnat, cu mare fast, în toamna anului trecut, Contractul de Finanţare menit să schimbe definitiv calitatea vieţii locuitorilor din oraş. Proiectul „Creşterea calităţii infrastructurii rutiere în municipiul Curtea de Argeş vizează fluidizarea traficului şi creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei prin modernizarea reţelei de străzi orăşeneşti din cartierele Marina Poştei, Noapteş, Cartier Est Valea Sasului - Groape din municipiul Curtea de Argeş care vor permite accesul facil la reţeaua de drumuri naţionale, respectiv DN 7 si DN 73C, Curtea de Argeş - Râmnicu Vâlcea. Valoarea totală a proiectului este de 47.649.554,76 lei, din care finanţarea nerambursabilă solicitată este de 37.196.083,26 lei (98% din valoarea eligibilă a proiectului). Consiliul Local Curtea de Argeş organizează licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului de lucrări de execuţie pentru un număr de 47 de străzi, reprezentând modernizarea a 33, 714 km. Valoarea estimată fără TVA prevăzută în caietul de sarcini: 35, 402, 699 RON.
În luna decembrie 2010, firma  Stoicanii Grup, din Dâmboviţa, a contestat licitaţia de la Curtea de Argeş. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a dat dreptate firmei, în contradictoriu cu primăria municipiului. „Autoritatea a încălcat în mod flagrant dispoziţiile legale, din OUG nr. 34/2006”, se arată în motivare. Tot în decizia CNSC se mai precizează că „metodologia propusă va rămâne la interpretarea arbitrară a autorităţii contractante. (...) Contestatara arată că autoritatea contractantă are o exprimare redundantă, folosind o terminologie similară, care este de natură să încalce principiile în materie de achiziţii publice. Firmele S.C. STAR TRADING IMPEX – aparţinând lui Victor (Bobi) Marinescu, S.C. ELECTRICA SERV din Buftea– manageriată de Gina Capota şi S.C. ALPHA DESIGN-BUILD GROUP S.R.L. – deţinută de Cătălin Nicolau contestă, pentru a doua oară, la C.N.S.C., modul de organizare al licitaţiei. Toate cele trei firme acuză Primăria Municipiului Curtea de Argeş că are solicitări ilegale – ca şi la prima încercare -  în caietul de sarcini. C.N.S.C. anulează, pentru a doua oară, procedura de atribuire.

Să fie lumină!

Fiat lux ! – am fi putut striga noi, după cum am fi putut cânta, după puteri, « Vinovaţii fără vină/Cer să se facă lumină... » De ce ? Simplu, pentru că...am început să vedem ceva...
Iată că proiectul de la Curtea de Argeş este contestat pentru a treia oară, de această dată într-un mod cel puţin ciudat. De ce ? Pentru că, pe portalul electronic e-licitaţie.ro, la secţiunea « Documente şi clarificări », primele două contestaţii înregistrate nu au... contestator. Adică, mai pe româneşte, avem doi copii fără...tătic. La o privire mai atentă însă, numai pentru o secundă, gena părintelui se dezvăluie. Pentru că, numai pentru o secundă, la una din cele două firme anonime care contestă procedurile de licitaţie, apar antetul şi chiar şi ştampila firmei Zeus ! Nu ştim care este « chestia » secretă, nu ştim de ce antetul şi ştampila apar şi dispar apoi imediat. Aceasta să fie însă firma din curtea Consiliului Judeţean Argeş ? Păi care alta, ne întrebăm noi, din moment ce licitaţia nu mai este contestată decât de (deja tradiţionalele) Electrica Serv şi Alpha Design Builg Group, firme conduse de doi patroni fără nicio răspundere sau simpatie politică ?

Colosul  Straco a câştigat prima bătălie. Războiul continuă

O situaţie destul de rar întâlnită vine să încurce şi mai rău lucrurile – şi aşa încurcate – din Primăria Curtea de Argeş, beneficiarul viitoarei lucrări. Deşi cele trei firme (Zeus, Electrica Serv şi Alpha Design Build Group) au depus la C.N.S.C. contestaţii vechi de aproximativ 50 de zile, acesta nu a judecat însă cauza. Aşa se face că, săptămâna trecută, pe 4 octombrie, s-a trecut la deschiderea ofertelor financiare. Iată, după informaţiile noastre, lista participanţilor:
1. Straco (asociere cu General Trust Argeş)
2. Eurovia (asociere cu Comesad)
3. Delta A.C.M.
4. Euroconstruct
5. Romstrade

Colosul Straco – lider – în asociere cu firma omului de afaceri Cătălin Spătaru a câştigat prima bătălie. Până la câştigarea războiului mai este însă ceva cale, pentru că punctajul final este dat de un mix de condiţii (preţ, garanţia lucrării, termen de execuţie, proiectul de mediu etc.). În plus, săptămâna aceasta, în mod cert, vor fi făcute publice rezultatele contestaţiilor depuse (al treilea rând) la C.N.S.C. Care rezultat poate anula întreaga procedură.

Ultima oră: Zeus şi-a retras contestaţia

Puternica frmă Zeus, patronată de omul de afaceri Grigore Dobre, şi-a retras contestaţia depusă la C.N.S.C. Informaţia a fost confirmată de primarul municipiului Curtea de Argeş, Nicolae Diaconu, care ne-a spus că a primit de la aceştia o hârtie care confirmă cele relatate. Nu se cunosc cu exactitate motivele acestei retrageri, se speculează însă că Zeus s-a „speriat” de numele grele venite cu oferte greu de concurat. Noi nu credem deloc, pentru că Zeus tot Zeus rămâne şi punem pariu pe o bere că, la primăvară, firma va fi pe lista subcontractanţilor lucrării. Vom reveni.
Alex SILVESTRU

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea