Cătălin Bulf: ”La Consiliul Județean, nu facem niciun fel de alianță! PMP îl susține pe Virgil Baciu, actualul primar din Corbi”

Liderul PMP Argeș, Cătălin Bulf, a prezentat, la sfârșitul săptămânii trecute, candidați noi pentru primăriile din Argeș:
Câmpulung - Ion Ciurea (economist, fost director BRD Câmpulung);
Ștefănești - Eduard Dima (consilier județean);

Poenarii de Muscel - Ionuț Tică;
Vulturești - Ion Dumitra (fost viceprimar);
Mălureni - Adrian Moga Parolea (de 20 de ani în Anglia, 16 ani angajat la Primăria Londrei);
Bughea de Sus - Victor Enache.
Cătălin Bulf a negat informațiile care au apărut în spațiul public, potrivit cărora partidul ar susține un candidat din exterior pentru Primăria Pitești. Bulf a spus că este exclus ca PMP să-l susțină pe candidatul USR, Ionuț Moșteanu: ”La Pitești candidează Dănuț Dinu din partea PMP iar noi îl vom susține numai pe acest candidat. La Pitești, singurul tip de alianță pe care o acceptăm este ca PNL-ul și USR-ul să îl susțină pe al nostru. Dacă vreun candidat, din județ, dorește să facă o alianță, o vom discuta. Suntem deschiși. La Consiliul Județean, nu facem niciun fel de alianță! O alianță pentru Consiliul Județean, ar deforma lista de consilieri județeni”,  a mai adăugat președintele Bulf. După cum se știe, pentru șefia C.J. Argeș, PMP îl susține pe Virgil Baciu, actualul primar din Corbi.

Musceleanul Ion Lucaciu, fost consilier județean, unul dintre candidații pentru CJ

Musceleanul Ion Lucaciu, fost consilier județean, a fost prezentat drept unul dintre candidații de pe lista PMP pentru CJ. Acesta a declarat:  “Îmi pare rău că la conducerea județului a fost un doctor care nu este specializat în resuscitare, din păcate, chiar invers. Aștept măcar ca la finalul mandatului, domnul Manu să pună un diagnostic și să ne spună de ce a murit economia argeșeană.”, a declarat Lucaciu.  Acesta a mai avansat câteva propuneri, precum cea a înființării unor depozite de lemne în localități, pentru descurajarea furtului, dar și premierea, printr-o decizie adoptată la nivel județean, a școlarilor cu rezultate deosebite la învățătură.

Ion Ciurea, candidat pentru Primăria Câmpulung: ”Am intrat în politică din ianuarie anul acesta!”

O impresie bună a lăsat candidatul partidului la Primăria Câmpulung. Este vorba de Ion Ciurea, de profesie economist.
“Sunt din Câmpulung. Am absolvit Liceul Pedagocic, am continuat studiile la ASE. În 1991 am dat concurs la Banca Română de Dezvoltare și până am ieșit la pensie am lucrat la bancă. Am parcurs toate etapele pe care le poate parcurge un economist la o bancă, inclusive ca șef al instituției.  Am intrat în politică din ianuarie anul acesta. Nu am în spate nimic de care să-mi fie rușine”, a declarat Ion Ciurea.

Edi Dima, candidat pentru Primăria Ștefănești: ”Am foarte mulți tineri pe lista de consilieri locali”

Eduard Dima, tânărul consilier județean, specialist în drumuri, dorește să găsească drumul spre fotoliul de primar al orașului Brătienilor.
“Sunt de profesie inginer. Candidez la Ștefănești pentru că ar trebui să vină și altfel de oameni la conducerea orașului Ștefănești. După domnii și doamnele care au condus orașul, noi, tinerii vrem să schimbam lucrurile. Am foarte mulți tineri pe lista de consilieri locali.”, a spus Edi Dima.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea