Primarul comunei Ștefan cel Mare: „Primăria este închisă”

O primărie din Argeș a fost închisă, de luni, 11 mai, după ce angajații au intrat în contact cu un angajat al ISU, depistat pozitiv cu COVID-19. Toți cei 14 angajați ai Primăriei Ștefan cel Mare au intrat în izolare la domiciliu până pe 19 mai. În această perioadă activitatea în Primărie este blocată. Angajații Primăriei Ștefan cel Mare, în frunte cu edilul Niculae Vidan, au intrat în contact cu un angajat al ISU, depistat pozitiv cu COVID, care își desfășura activitatea într-un birou aflat în interiorul instituției.

Angajatul de la ISU a fost internat în Spitalul Județean după ce a acuzat mai multe probleme de sănătate. În cele din urmă a fost externat dar pentru că nu se simțea bine a fost transportat la Spitalul Militar, acolo unde a fost depistat pozitiv cu COVID 19, pe 5 mai.

„Primăria este închisă. Avem angajatul de la ISU depistat pozitiv. A fost întâi la Spitalul Județean la un consult. A fost suspect de una, apoi i-a fost rău în continuare. A ajuns la Spitalul Militar și acolo l-au depistat pozitiv. Acum e la Infecțioase la Bălcescu. Pentru că am lucrat toți în Primărie, 14 persoane, DSP-ul a dispus izolarea noastră la domiciliu până luni, inclusiv( n. r. 18 mai). Marți suntem la muncă, dacă nu cumva mai apare alt caz… ”, ne-a precizat primarul Niculae Vidan.

Activitatea la Primărie este închisă. Prefectul Emanuel Soare susține că în cadrul primăriei Ștefan cel Mare nu au fost luate măsuri de prevenire împotriva coronavirusului: „Toți angajații primăriei Ștefan cel Mare sunt, până lunea viitoare, în izolare la domiciliu. Sunt considerați contacți direcți ai unui caz pozitiv. (…) Instituțiile publice au obligația să ia măsuri de prevenire a răspândirii virusului Sars Cov 2 astfel încât să poată funcționa cu personal redus, tocmai pentru a evita situația în care toți angajații să se infecteze, iar activitatea instituției să se blocheze”, a precizat prefectul Emanuel Soare.

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea