Deputatul Ionuț Moșteanu, după ce a primit ”interzis” de la liberali: „Probabil au vrut să mă umilească!”

Deputatul Ionuţ Moşteanu (USR) nu a fost primit la evenimentul privind semnarea contractului privind tronsonul 5 Piteşti-Curtea de Argeş al A1 Sibiu-Piteşti, la care au participat premierul Ludovic Orban sau ministrul Transporturilor, Lucian Bode. Motivul invocat a fost că nu era trecut pe lista participanților. La insistenţele parlamentarului argeșean, unul dintre ofițerii de pază a mers în sală să întrebe pe liberali dacă îi este permis accesul deputatului, dar răspunsul a fost că „nu se poate”. PNL-ul a fost acuzat de acesta că a transformat un eveniment public, de o importanță majoră pentru județul Argeș, într-o reuniune de partid. De precizat că Moșteanu a fost chemat în cele din urmă la eveniment, fiind sunat chiar de ministrul Transporturilor, dar abia atunci când incidentul ajunsese în atenția acestuia. „Nu am fost lăsat să intru și am plecat la treaba mea. Era cineva de la minister și i-a zis dl. ministru Bode când a venit. Ministrul m-a sunat, dar eram plecat de un sfert de oră. Apoi m-a sunat și dl. Miuțescu”, ne-a precizat Ionuț Moșteanu, cel care face parte din Comisia pentru Transportului din cadrul Camerei Deputaţilor şi care a fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor în timpul guvernării Cioloş.
Întrebat dacă acest gest al liberalilor argeșeni ar putea să însemne o lipsă de interes din partea acestora pentru o posibilă colaborare cu USR pe plan local/județean, Moșteanu a precizat: „E prematur să spunem asta. (...) Probabil au vrut să mă umilească, dar nu au reușit. Eu nu mă las umilit de nimeni. Până la urmă nu este vorba despre mine, este vorba despre cetățenii pe care îi reprezint și pe care îi voi reprezenta cu demnitate în continuare. Eu sunt dispus să stau la masă și să colaborez cu oricine înțelege că trebuie să dăm la o parte PSD-ul”. Deputatul Moșteanu rămâne, în continuare, pozitiv în privința unei colaborări cu partidele de dreapta. „Trebuie să ajungem și la niște discuții oficiale și formale și eu cred că vom ajunge. Nu trebuie să ne luăm în brațe să ne iubim, trebuie să înțelegem că obiectivul comun este să dăm PSD-ul la o parte și eu cred că putem reuși, lăsând la o parte orgoliile”, a mai adăugat parlamentarul argeșean.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea