Din iunie vor fi introduși porci santinelă în două dintre fermele grupului DanBred din comuna Slobozia

# „Suntem optimiști. Nu putem să renunțăm”,ne- a precizat Ionel Chiriac, directorul complexului de ferme DanBred

Din luna iunie, în două dintre fermele grupului DanBred, din comuna argeșeană Slobozia, vor fi introduși porci santinelă pentru a se testa daca virusul a fost complet distrus. Vorbim de societățile Agro Consulting Chiriac SRL și Agropod Benta Nicu SRL. Dacă purceii vor supraviețui, atunci toate restricţiile instituite în momentul confirmării pestei porcine africane vor fi ridicate iar fermele își vor putea relua activitatea.

„Am luat toate măsurile necesare ca să fim siguri că  virusul a dispărut”

Vă reamintim că, la sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie 2019, pesta porcină a făcut ravagii la două dintre fermele grupului DanBred, aflate gard în gard una de cealaltă. Peste 29.000 de porci au fost în total sacrificați din societățile Agro Consulting Chiriac SRL și Agropod Benta Nicu SRL. Din prima fermă au fost uciși și îngropați 20.140 de porci, iar din cea de a doua 9.145 de porci. Pentru animalele omorâte, cele două ferme au primit, de la Agenţia Na¬ţională Sanitar-Veterinară şi pentru Sigu¬ranţa Alimentelor, despăgubiri în valoare totală de 21.348.092,84 lei.
„O să repopulăm cu porci santinelă  în luna iunie... În ultimele 6 luni am luat toate măsurile necesare ca să fim siguri că  virusul a dispărut. Am făcut 3-4 dezinfecții, plus că am demontat/remontat toate instalațiile ca să fim siguri că nu mai rămâne niciun pic de mizerie pe nicăieri. O să fim mult mai drastici din punct de vedere al biosecurității. Dacă la COVID oamenii trebuie să se spele pe mâini, ai mei fac și duș. Ideea este că vom încerca să avem un control absolut pe tot ce intră în fermă.  Acum va fi monitorizat video tot”, ne-a precizat Ionel Chiriac, directorul complexului de ferme DanBred Slobozia.
Nici până în prezent nu s-a putut descoperi cauza a apariției pestei porcine la grupul de ferme DanBred, mai ales că că în exploatații existau măsuri de biosecuritate foarte bine puse la punct.  „Nu avem o concluzie concretă”, ne-a mai precizat directorul Ionel Chiriac. Dacă vor fi ridicate toate restricțiile sanitar veterinare și va fi reluată activitatea, la fermele DanBred vor fi aduși porci din Danemarca. „Europa este lovită destul de rău de pestă porcină, mai ales în partea de sud-este a Europei, și în felul acesta fermierii nu prea au material de producție. Noi vom aduce purcei din Danemarca. Acolo trebuie să faci contract cu cel puțin 6 luni înainte ca să poată să îți asigure ceva. E foarte dificil să găsești niște animale de reproducție de valoare (...)Suntem optimiști, nu putem să renunțăm. O bătălie pierdută nu înseamnă că am pierdut războiul. Avem atâția oameni, avem atâția bani investiți în fermele acestea și trebuie să le dăm drumul să funcționeze ”, ne-a mai informat directorul Ionel Chiriac.
În februarie 2020, în ciuda faptului că exploatația era dotată cu cele mai moderne sisteme de biosecuritate, virusul a pătruns și în ultima fermă de la DanBred, unde au fost sacrificați 47.226 de porci.Suma stabilită pentru despăgubiri , conform celor precizate de reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, a fost de 46.093.702 lei. Banii urmează să fie alocați de ANSVSA în perioada următoare. După ridicarea tuturor restricțiile va putea fi reluată activitatea și în această exploatație.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea