Scandalul de la PLUS Argeș a ajuns în atenția lui Dacian Cioloș

Revenirea lui Dan Hodoș (foto) în fruntea organizației a fost aspru criticată de tinerii din Generația PLUS Argeș

În luna martie, Dan Hodoș, președintele PLUS Argeș, era demis de colegii de partid, în urma unei moțiuni de neîncredere. Din iunie, după doar câteva luni, Hodoș a reușit să preia înapoi frâiele organizației. „Odată cu această reconfirmare a conducerii Biroului Filialei Județene și cu relaxarea condițiilor sociale, după luni în care am fost sub alertă de COVID, PLUS își intensifică activitatea politică, pregătindu-se de alegerile locale”, informează conducerea partidului.

 

Doar că situația nu este deloc una roz. În loc de pregătirea pentru alegeri și de aducerea de noi membri, în PLUS Argeș s-au înregistrat,  în ultima perioadă, un val de… plecări. Zeci de tineri din Generația PLUS Argeș au criticat numiirea lui Hodoș printr-o postare pe Facebook. După câteva minute postarea a dispărut iar pagina de Facebook a celor de la Generația PLUS Argeș a fost suspendată. Drept urmare, președintele organizației județene de tineret, Daniel Dobrișan, împreună cu alți membri ai partidului au hotărât să părăsească organizația.
Mai mult, Daniel Dobrișan a redactat un manifest al Generației PLUS Argeș care a fost trimis către Biroul Național al PLUS, dar și către președintele Dacian Cioloș. O parte din acest manifest vi-l redăm și noi în continuare.

„Către Biroul Național al PLUS, Vlad Voiculescu, Dacian Cioloș, Dragoș Tudorache

Subsemnatul Dobrișan Daniel Constantin, președinte al Generației PLUS Argeș și membru PLUS încă de la înființarea partidului, vă voi reda în următoarele rânduri motivele pentru care eu împreună cu colegii mei din Generația PLUS Argeș dar și cu o parte foarte mare dintre colegii activi și implicați zi de zi din PLUS Argeș am ales să demisionăm.  Sunt întâmplări care s-au petrecut în această filială și sunt motivele pentru care după cea de-a treia tură de alegeri, în doar 3 zile s-a ajuns la aproximativ 50 de demisii. Țin să menționez faptul că eu voi fi în acest document vocea tuturor celor care nu au mai suportat lucrurile care s-au întâmplat în această filială și au ales să plece iar totodată voi încerca să prezint cronologic toate întâmplările care au adus filiala PLUS Argeș unde este acum.
În primul rând, aș dori să specific faptul că actualul președinte al PLUS Argeș, Dan Hodoș a fost susținut la primele alegeri atât de către subsemnatul cât și de o mare parte dintre cei care și-au dat demisia, asta până în momentul în care ne-am dat cu toții seama care îi sunt interesele iar unul dintre primele semne a fost obstrucționarea accesului cât mai multor membri din BFJ cu privire la negocierile cu USR Argeș, negocieri la care participau numai anumiți membri din biroul județean care erau considerați de acesta „de încredere” pentru el.
Trecând peste acest aspect și crezând că „așa este în politică” am ajuns în situația de la care au pornit nemulțumirile membrilor. După câteva luni de la primele alegeri din PLUS Argeș, Dan Hodoș l-a adus în partid pe Alexandru Ștefan, un asociat al său din proiectul Smart City și fost membru PNL cu 15 ani de activitate politică anterioară. Dacă asta nu era de ajuns, într-un timp relativ scurt, acesta l-a introdus în biroul județean și a devenit unul dintre oamenii „de încredere” care făcea parte din echipa de negociere cu USR Argeș.  (...) Odată cu crearea paginii de facebook „Generația PLUS Argeș” am început să pregătim în departamentul de comunicare, material de postat pe pagină. Am hotărât să creăm postări prin care să promovăm candidații PLUS Argeș la alegerile locale, în special pe candidatul Dan Hodoș. Timp de o săptămână am lucrat la poze amuzante, meme-uri etc. prin care tinerii să îl cunoască pe Dan Hodoș, toate acele postări au fost inserate într-un document pdf, document ce a fost trimis președintelui Dan Hodoș pentru a-și da aprobarea. Am primit aprobarea de la acesta de a posta iar în  ziua în care a apărut prima postare ni s-a cerut să o ștergem pe motiv că i-ar fi afectată imaginea asta deși, așa cum am specificat mai sus, cu câteva zile înainte am primit aprobare pentru a posta. Pe lângă acestea, o altă problemă a președintelui PLUS Argeș este folosirea sediului în scopuri personale, insușirea sediului, organizează conferințe video la sediu, conferințe ce nu au legătură cu PLUS.
Cea mai mare problemă din această filială și care se datorează aceluiași Dan Hodoș este faptul că nu și-a susținut și încurajat membri PLUS Argeș. Sunt două aspecte de precizat aici, oamenii nu au fost susținuți să candideze pentru alegerile locale, ba mai mult unii candidați nu au fost lăsați să se promoveze, doar aceia „de încredere” iar alți membri nu au fost susținuți absolut deloc, ca exemplu fiind situația de la Topoloveni în care candidatul PLUS la primăria Topoloveni a fost jignit și amenințat public de către membri din filiala USR Topoloveni iar președintele PLUS Argeș, Dan Hodoș nu a luat nici o măsură în acest sens fapt ce a condus la plecarea din partid a întregii filiale.
(...) Toate cele povestite până acum s-au întâmplat până la prima moțiune de neîncredere depusă împotriva celui care a distrus filiala PLUS Argeș. Moțiunea de neîncredere a trecut iar aceasta a fost prima dată când lui Dan Hodoș i s-a cerut să facă un pas în spate. Din păcate, nu a făcut acel pas în spate și a candidat în noul birou județean pentru poziția de fundraiser în echipa ce îl avea ca președinte pe Cristi Zidaru.
Ajuns din nou în biroul județean, certurile și scandalurile au continuat iar pentru a stopa aceste certuri metoda găsită a fost eliminarea membrilor de pe grupul de whatsapp, metodă ce a devenit una abuzivă însă cel mai GRAV lucru care s-a întâmplat în PLUS Argeș este posibila(pentru că nu avem o decizie definitivă în acest sens) fraudă electorală la aceste alegeri, pe grupul de whatsapp al filialei fiind trimisă o înregistrare în care un membru recunoaște că în comunitatea sa atât el cât și ceilalți membri au transmis credențialele de votare coordonatorului comunității locale pentru a vota acesta în locul lor. Nici până în acest moment nu am primit o decizie definitivă cu privire la fraudarea alegerilor deși este un lucru extrem de grav ce ar fi trebuit rezolvat mult mai rapid.
(...) Având în vedere prezența în continuare a lui Dan Hodoș în conducerea PLUS Argeș a fost depusă o nouă moțiune de neîncredere, chiar dacă președinte la acel moment era Cristi Zidaru, cel vizat a fost tot fostul președinte. A trecut și cea de-a doua moțiune astfel că prin această moțiune i s-a cerut din nou lui Dan Hodoș să facă un pas în spate.  Ca și până acum, Dan Hodoș nu a renunțat și de data asta cu doar câteva ore înainte de a se închide platforma de depunere a candidaturilor și-a anunțat candidatura pentru președinția PLUS Argeș și a câștigat fiind singurul candidat.
(...) Ca întotdeauna veți primi clasicele răspunsuri din partea conducerii PLUS Argeș conform cărora fie „suntem doar infiltrați ai USR-ului” fie „suntem supărați că nu am câștigat noi” însă cel mai important aspect de precizat este legat de coordonatorii regionali care, cu excepția lui Cristian Irimiea nu au încercat să aplaneze conflictele sau să dea șansa și altora de a face ceva, doar lui Dan Hodoș.
(...) Așa cum am spus și la început, după 3 zile am ajuns la aproximativ 50 de demisii, au plecat filialele de la Curtea de Argeș si de la Topoloveni iar asta pentru că o persoană căreia i s-a cerut de două ori să se retragă nu a vrut să accepte asta și a ținut cu tot dinadinsul să fie președinte, chiar dacă asta înseamnă să mai rămâi cu doar jumătate din partid”.

Dan Hodoș: „Nu știu nimic”

Legat de manifestul organizației de tineret a PLUS Argeș, trimis către conducerea centrală, președintele Dan Hodoș spune că nu a ajuns la cunoștința sa respectiva sesizare.
„Nu am fost informat de treaba asta deocamdată. Am aflat de pe Facebook de la cineva. Nu știu nimic”, ne-a precizat Dan Hodoș, președintele PLUS Argeș.
A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea