Adrian Miuțescu: „Emanuel Soare este propunerea de candidat pentru Consiliul Județean. Nu a fost validat”

În ședința Biroului Permanent Național al PNL s-a validat, săptămâna trecută, mai mulți candidați pentru funcția de primar de municipiu reședință de județ, dar și o parte dintre candidații pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. Dacă pentru Primăria Pitești candidatul desemnat de liberali a fost fostul pesedist Sorin Apostoliceanu, în ceea ce privește candidatul pentru CJ Argeș nu a fost validată încă o persoană, conform celor precizate de președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu.

Din cele susținute de acesta ar fi vorba doar despre o propunere de candidat la Consiliul Județean, propunere care poate  fi validată în următoarele ședințe ale BPN. Este vorba despre Emanuel Soare, prefectul județului în acest moment.

 

„Este o propunere care a fost făcută pentru Consiliul Județean Argeș care încă nu s-a formalizat. Din punctul acesta de vedere ar fi prematur să purtăm o discuție pe tema aceasta. Au fost mai multe discuții. Dar singura validare a fost a domnului Apostoliceanu la Primăria Pitești, urmând ca la CJ să se mai discute pentru ședințele următoare când vor avea loc și alte validări. A fost într-adevăr o propunere – cea a domnului Emanuel Soare. Eu am venit cu această propunere, urmând să se discute în viitor. Nu a fost validate. Trebuiesc  luate în discuție procedurile legale, ce trebuie făcut, care sunt variantele de propunere pentru prefect. Este o procedură mai complicate și de aceasta nu s-a validat. O să fie comunicată în timp util și în termen legal”, ne-a precizat Adrian Miuțescu.
Legat despre acest subiect prefectul Emanuel Soare ne-a precizat următoarele: „Deocamdată sunt prefect și îmi iau în serios atribuțiile, așa cum am făcut până acum. Nu am cum să comentez în acest moment pe alte subiecte.  Sunt chestiuni care nu reprezintă o prioritate acum. La un moment dat vom discuta și despre acest subiect, dar acum avem avem alte priorități”.

„Prefectul are mintea și judecata alterate de dorințe politice”

Anunțarea prefectului județului Argeș ca posibil candidat din partea PNL la funcția de președinte al COnsiliului Județean a fost aspru sancționată de celelalte partide politice. „Îi cer ferm Prefectului ori să renunțe la candidatura pentru Consiliul Județean, ori, de urgență, să-și prezinte demisia din funcția de pe care o deține și să lase pe cineva care nu are mintea și judecata alterate de dorințe politice, să lase pe altcineva care este capabil să scoată Argeșul la liman în lupta cu acest virus, nu să-l ducă la nivelul de județ cu cele mai multe cazuri de infectare din țară”, a precizat Bogdan Ivan, liderul Pro România Argeș.
A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea