Ziua în care am fost un pic patriot

Adrian Vasiliu.
În anii copilăriei, m-am simțit adesea mândru că sunt român. Mai întâi pentru că eram victima propagandei național-comuniste, apoi pentru că găseam de fiecare dată motive, fie ele sportive sau de altă natură, culminând cu ceea ce credeam eu atunci că a fost revoluție, în 1989. După aceea, avansând în vârstă, mai ales după ce am intrat în presă, patriotismul mi s-a estompat încet, dar sigur, ajungând, la un moment dat, să mă întreb ce-aș face dacă cineva, vreodată, mi-ar cere să îmi țin jurământul făcut în armată și să apăr, chiar cu prețul vieții, o țară care nu prea mai înseamnă mare lucru pentru mine. Plimbările prin afara țării n-au făcut decât să adâncească sentimentul de dezamăgire față de propria mea patrie, deoarece oriunde am fost am găsit oameni cu nimic mai prejos decât noi, românii, care trăiau mai bine pentru că cei care îi conduceau erau mult mai interesați de prosperitatea cetățenilor proprii decât ai noștri conducători. Ei bine, recent, am avut câteva ore în care m-am simțit, surprinzător și totodată îmbucurător pentru mine, mândru că sunt român. S-a întâmplat pe 25 octombrie, de ziua regelui, atunci când am putut lectura și vedea un discurs care mi-a arătat că mai sunt oameni cărora le pasă cu adevărat de țara lor, chiar dacă au trăit atâta amar de ani în pribegie. Vorbele regelui au avut un efect extraordinar asupra mea, dar și mai mult am fost impresionat de ceea ce am văzut în Parlament. Locul unde oamenii își aruncă vorbe grele, mint, fură voturi și chiulesc în masă era parcă altul. Era plin de personalități de tot felul, inclusiv politice, care aveau un singur gând: bucuria de a fi contemporanii unui personaj care a făcut istorie și care le vorbea ca un părinte propriilor copii. Dincolo de vorbele înțelepte ale regelui, reacția celor care le-au urmărit mi-a dat senzația că în țara asta încă se mai poate face ceva bun, că încă mai sunt oameni care nu au cedat mârlăniei și manelismului de orice fel. A fost o zi frumoasă, care, din păcate, s-a terminat în momentul în care politicienii au mânjit acea imagine aproape idilică, a regelui și a celor care, în sinea lor, și l-ar fi dorit drept conducător. Rămâne însă speranța că aceste momente se pot repeta. Momente în care nația mea poate să-și depășească nivelul. Pentru o viață mai bună și mai demnă, a noastră, a tuturor.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea