Primarul Ion Dumitru: ”Moșoaia a făcut lucruri mărețe sub Ene. Sub conducerea Simonei Bușcă va face lucruri și mai mărețe!”

Celebrul ”duce” de Albota, Ion Dumitru, se implică activ în campania electorală. Chiar și într-o comună vecină, în Moșoaia, unde spune că a lucrat fructuos cu fostul primar, Florea Ene. Iar acum, când alți candidați sunt prezenți în fața ștampilei de vot, Ion Dumitru are o convingere clară: Simona Bușcă!

# Domnule primar Ion Dumitru, am văzut că o susțineți pe Simona Bușcă pentru funcția de primar al comunei Moșoaia. Ce v-a determinat să fiți de partea ei?
- Întotdeauna am fost adeptul oamenilor deștepți, isteți. Mi-a plăcut să învăț de la ei, să îi ajut din experiența mea dacă am putut cu ceva. La Moșoaia a fost un caz cum rar s-a întâlnit în politica argeșeană. Unul de la PNL (Alexandru Lucian Mihai n. r.) care habar nu are de multe, habar nu are de Moșoaia, i-a venit lui pe primarul Ene. Și patru ani l-a ținut pe acest om numai în reclamații, până când, totuși, chipurile i-a găsit ceva, total nejustificat și aiurea. Îl cunosc bine pe Florea Ene, fostul primar, îi cunosc bine familia. Acest om, cu mâna pe inimă vă spun, a fost acuzat pe nedrept. Ce i s-a întâmplat lui m-a determinat pe mine să susțin candidatura doamnei Bușcă Simona pentru că este o fată isteață, are o facultate.  Comuna Moșoaia a făcut lucruri mărețe, sub Ene. Sub conducerea Simonei Bușcă va face lucruri și mai mărețe. Este un punct de vedere al meu și nu m-am înșelat niciodată în ceea ce privește oamenii. Mă pricep foarte bine la oameni. Nu poți să iei un Necula, să-l aduci, să îl faci primar când el în curriculum vitae(CV) sau în realizările lui se poate pune o cifră destul de mică! Ce e cel mai rușinos este că în discuția avută cu el ca să accepte ca viceprimar pe această fată care este președinta organizației de femei la nivel de comună, care a fost consilier local, a spus că nu lucrează cu familia Ene. Nu lucrezi cu familia Ene? Dar familia Ene te-a acceptat 15 ani! Să vii când vrei, să pleci când vrei! Asta m-a determinat pe mine să fiu de partea acestei tinere.

# Ce îndemn aveți pentru vecinii dumneavoastră, locuitorii comunei Moșoaia?
- Nu faceți greșeală! Lăsați-i pe ăștia care nu au nimic în comun cu Moșoaia! Nu o să îi doară niciodată de Moșoaia. Adică nu o să-i doară sufletul pentru că ei nu s-au născut în Moșoaia. Sunteți vecinii mei, am plecat la drum cu fostul primar și am făcut canalizarea. Am acceptat să vină canalizarea de la Moșoaia și să deverseze în stația de repompare la Albota. Mi-am încărcat un pic conductele mele, pentru că mie drag să mă înțeleg bine cu vecinii. V-am respectat întotdeauna. De aceea vin și încă o dată vă amintesc că există tradiție în această familie Ene. Acolo s-au născut, acolo au muncit, acolo au copilărit. Din aceștia să alegeți, din ai dumneavostră! Care vă cunosc bine, care vă cunosc necazurile, cu  care oricând puteți să discutați de la egal la egal cu ei. Vă rog mult, gândiți-vă înainte de a pune ștampila! Votați Simona Bușcă!

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea