Deja celebra licitaţie de la Curtea de Argeş are drum liber

# Cătălin Nicolau (foto), managerul Alpha Design Build Group şi-a retras plângerea făcută la Curtea de Apel Piteşti # Cătălin Nicolau: Presiunile politice la care am fost supus au fost enorme. Proiectul „Creşterea calităţii infrastructurii rutiere în municipiul Curtea de Argeş intră, (după lupte seculare care au durat cam un an, vorba lui Caragiale) în sfârşit, în linie dreaptă. Pentru că ultimul mohican care ameninţa reduta – destul de fragilă – construită de municipalitate şi-a retras oştile. Ultimul mohican, în cazul nostru, este reprezentat de Cătălin Nicolau, managerul Alpha Design Build Group. Acesta a renunţat la luptă, nu după ce a fost agresat pur şi simplu atât verbal cât şi psihic. Şi mai ales politic…

Mulţi bani, interese mari. Primar pesedisto-pedelist.

Proiectul menţionat mai sus vizează fluidizarea traficului şi creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei prin modernizarea reţelei de străzi orăşeneşti din cartierele Marina Poştei, Noapteş, Cartier Est Valea Sasului - Groape din municipiul Curtea de Argeş care vor permite accesul facil la reţeaua de drumuri naţionale, respectiv DN 7 si DN 73C, Curtea de Argeş - Râmnicu Vâlcea. Este vorba de circa 47 miliarde de lei noi, sumă pentru care s-au pus în mişcare inclusiv coloşii din Bucureşti, dintre care putem menţiona pe Straco, Delta ACM sau Eurovia. Toate bune, numai că un caiet de sarcini întocmit defectuos a dus la anularea raportului procedurii de licitaţie de două ori, în urma contestaţiilor depuse la C.N.S.C. de cumpărătorii acestuia. Cum a treia oară este cu noroc, municipalitatea, în calitate de autoritate contractantă a insistat, reuşind chiar, luna trecută, să desfacă ofertele financiare ale participanţilor. Numai că, în mod cu totul şi cu totul suspect, CNSC nu judecase al treilea rând de contestaţii depuse. Ce trei contestatari – ai celei de-a treia runde – sunt firmele Zeus, Electrica Serv şi Alpla Design, ultimele două obţinând câştig de cauză şi la primele două „dueluri”. Zeus şi-a retras contestaţia (vom vedea, probabil, ulterior de ce), Electrica Serv probabil a tras o înjurătură şi a renunţat la luptă. Iar Alpha Design Build Group a tras, şi ea, o…plângere la Curtea de Apel. Plângere care, judecată, ar fi putut însemna un dezastru pentru întreaga afacere.

Cătălin Nicolau: Presiunile la care am fost supus au fost enorme, greu de imaginat, greu de suportat…

Imediat au fost lansate atacuri furibunde la adresa celui care, iată, se împotrivea fericirii aleşilor urbei domneşti. Presa a tăiat în carne vie, primarul însuşi l-a agresat, într-un interviu, pe managerul Nicolau. Un gest greu de calificat, la fel de greu ca şi cuvintele folosite, nelalocul lor, de primarul Nicolae Diaconu. Ruşinică, spunem noi. S-a mers până acolo încât s-a servit o tocăniţă cu totul intoxicantă, cum că firmele aservite PSD-ului blochează mega-licitaţia de la Curtea de Argeş. Uite cine vorbeşte acum, s-au minunat toţi cei cu mai mult de patru clase politice, când domnul primar abia a dus în podul instituţiei steagurile roşii ale PSD-ului. Acestea, ţinute acolo la soare şi căldură se vor transforma, la anul, în nişte originale drapele portocalii…
„Presiunile la care am fost supus au fost enorme, greu de suportat, greu de imaginat. Presa, după cum aţi văzut, m-a catalogat drept o persoană care încearcă să blocheze politic licitaţia. Nu ştiu însă din ce partid se consideră că fac parte, din moment ce, la contestaţiile anterioare, orientarea politică de acolo era alta. Oricum, decizia mea a fost de a retrage plângerea formulată la Curtea de Apel, e drept, şi datorită presiunilor exercitate. Eu sunt om de afaceri, sunt constructor, nu mă interesează politica. M-am decis însă, mai ales pentru a nu pune în pericol obţinerea banilor nerambursabili europeni. Pentru că aici ar fi avut de suferit şi întreaga populaţie” – ne-a mărturisit Cătălin Nicolau.
Alex SILVESTRU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea