Votezi PNL, scapi de PSD! Voi alegeți Piteștiul în care vreți să trăiți!

Piteștenii trebuie să aleagă, săptămâna viitoare, dacă vor alți patru ani cu PSD (care se adaugă celorlalți 30!) sau dacă vor să dea o șansă de dezvoltare reală orașului lor. PSD și cei câțiva reprezentanți la vârf care au concentrat puterea în mâna lor au avut șansa să demonstreze ceea ce pot. Măcar și pentru asta și tot este nevoie de o schimbare majoră la Pitești.

Votul util este singurul care poate aduce această schimbare. Toate sondajele de opinie realizate de case de sondaj independente arată că PSD și PNL sunt umăr la umăr, în timp ce restul contracandidaților se situează la o distanță apreciabilă. Așadar, în mod pragmatic, cei care doresc schimbarea o pot avea doar votând Echipa PNL la Primăria Pitești și pe candidatul Sorin Apostoliceanu.

Sorin Apostoliceanu: ,,Cei care au condus primăria până acum, nu pot și nu vor mai mult"

,,Mulți așteaptă de la mine să le spun de ce Piteștiul nu este ceea ce ne-am dori cu toții să fie. De ce și administrația din ultimii patru ani a eșuat în dezvoltarea Piteștiului. De ce alte orașe din țara noastră încep să arate ca în Vest, iar Piteștiul arată mai rău decât acum 10 ani.

Un răspuns în câteva cuvinte ar putea fi următorul: pentru că primarul în funcție și candidatul de acum al PSD, adică cei care au condus primăria până acum, nu pot și nu vor mai mult. Am sperat de la acești oameni, în ultimii ani, că se vor trezi. M-am înșelat.

Candidatul PSD e consilier local de vreo 4 mandate, de 16 ani.

E președinte la PSD Pitești. A fost mereu mână-n mână cu actualul primar. A condus și conduce direct societățile păguboase ale Consiliului Local.

Este președinte al AGA la Apă-Canal, președinte al AGA la Termocalor, președinte al Comisiei de Urbanism, membru în AGA Salubritate și membru în AGA Publitrans.

Este în tot și în toate și nimic nu merge așa cum ar fi trebuit.

Acum am alături o echipă de oameni care fiecare în parte a demonstrat ceea ce poate. Acum știu sigur că se poate și la Pitești!" a declarat Sorin Apostoliceanu, candidatul PNL la Primăria Pitești.

Potrivit acestuia, din toate promisiunile din programul cu care actualul primar a candidat, s-a făcut prea puțin sau deloc. ,,Parcul industrial, podul nou peste râul Argeș, centura de vest, amenajările pentru pădurea Trivale, modernizarea stadionului Nicolae Dobrin, anveloparea blocurilor, parcările supratereane și subterane, problemele de la termoficare care sunt cauza facturilor mari și multe altele au rămas doar pe hârtie." a mai declarat Sorin Apostoliceanu.

Ce șanse sunt ca PNL să câștige Primăria Pitești

►Sorin Apostoliceanu este pe primul loc în Pitești. PNL este pe primul loc în Pitești! Toate sondajele de opinie spun acest lucru, nu doar cele ale PNL. Și toți o știu foarte bine! De aceea Sorin Apostoliceanu este cel mai atacat candidat și de către stânga, și de către dreapta.

►Avem alegeri într-un singur tur, de aceea trebuie ca toți cei care vor să scape de PSD să își îndrepte voturile către singurul candidat care are o șansă reală -  Sorin Apostoliceanu.

►Transmitem alegătorilor USR că suntem deschiși să colaborăm cu USR, sunt sigur că o vom face. Discutam chiar și despre un post de viceprimar care să meargă la USR și despre formarea unei majorități în Consiliul Local. Această majoritate va susține proiectele comune pentru dezvoltarea Piteștiului. Și unii și alții ne dorim o administrație depolitizată, fără nepotisme și clienți politici. Ne dorim, și unii și alții, o administrație performantă.

În ce credem?

1. Vrem administrație fără politică. Nimeni nu vrea, la PNL, ca organizația de partid să conducă primăria și societățile consiliului local. Avem ca obiectiv să facem ce trebuie ca societățile Consiliului Local să-și facă treaba, nu să facă politică. Nu trebuie să ne mai punem noi pe noi la conducerea acestor societăți, ci să numim manageri profesioniști. Vom implica oamenii obișnuiți ai Piteștiului, societatea civilă, în selectare acestor manageri.

2. Vrem administrație performantă. Administrația locală a Piteștiului trebuie reformată. Asta nu înseamnă că dăm oamenii afară, ci că îi vom pune să facă administrație, nu politică. Nu li se va spune că n-au voie să gândească. Fiecare inițiativă va fi încurajată. Sarcina unui bun manager este să formeze echipe competente care să facă treabă. Funcționarii publici sunt în slujba cetațeanului, nu a partidelor politice.

3. Vrem investiții pentru oraș. Șansa Piteștiului stă în investiții publice din fonduri guvernamentale și din fonduri europene. Pentru atragerea fondurilor guvernamentale avem tot sprijinul guvernului PNL actual și, credem noi, al viitorului guvern PNL. Sorin Apostoliceanu are mână liberă pentru a forma echipe competente pentru a atrage fondurile europene.

4. Vrem o primărie deschisă care să fie partener al piteștenilor. A trecut vremea oamenilor care le stiu pe toate. Putem face performanță numai dacă ne ascultăm unii pe alții.

Departamentul de Comunicare al PNL Pitești

 

(Comandat de Partidul Naţional Liberal, Filiala Argeş, CUI mandatar financiar coordonator: 21200012, publicat de SC Atitudine Media Grup SRL)

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea