Se împlinesc 94 de ani de la inaugurarea Porții Eroilor din Trivale

# Monumentul, ridicat pentru cinstirea numelui şi faptelor celor peste 1100 de militari căzuţi la datorie din județ

Pe 26 septembrie, se împlinesc 94 de ani de la inaugurarea Porții Eroilor, din Trivale, monument evocator semnificativ pentru viața Cetății. Este ridicat din iniţiativa colonelului Barbu Pârâianu, în memoria ostaşilor Regimentului Nr. 4 Dorobanţi, căzuţi la datorie în timpul participării României la Primul Război Mondial (1916-1918). Monumentul este construit sub forma unei tradiţionale porţi româneşti, fiind lucrat din zidărie, pe fundaţii şi soclu din piatră, cu acoperiş din ţiglă. Sugerează, prin construcţie şi imagine artistică, sensurile arcului de triumf. Deschiderea bolţii are şase metri. Ca şi texte proeminente sunt: ”Poarta Eroilor” (faţada principală); ”Totul pentru ţară, pentru glorie şi drapel” (arcada anterioară); Bran, Homorod, Mărăşeşti, Mohu (localizarea celor mai importante bătălii purtate de regiment); peste 1100 de nume ale eroilor (morţi pentru apărarea patriei şi înfăptuirea unităţii naţionale). Inaugurarea oficială a fost la 26 septembrie 1926, participanți: comandantul Garnizoanei, Barbu Pârâianu (colonel), autorităţi civile,   sobor de preoţi, corpul ofiţeresc, subunităţi operative,   numeroşi cetăţeni. alocuțiuni: Episcopul Argeşului, Nichita Duma, prefectul județului Argeș,  Ovidiu Bădulescu, comandantul Corpului 1 Armată, Constantin Dumitrescu (general), primarul urban, Ştefan Martinescu (jurist). Inaugurarea preceda sărbătorirea, la 1 februarie 1927, a semicentenarului înfiinţării unităţii militare amintite. Monumentul a fost reabilitat periodic, după anul 1971. Poarta Eroilor reprezintă şi acum unul dintre punctele de atracţie ale parcului Trivale.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea