Votezi PNL, scapi de PSD! Alegeți cu mintea și sufletul Piteștiul în care vreți să trăiți!

Piteștenii au o șansă istorică pe 27 septembrie: să aleagă între viitor și trecut, între alți  patru ani cu PSD (care se adaugă celorlalți 30!) și șansa de dezvoltare reală orașului cu Echipa PNL. PSD și cei câțiva reprezentanți la vârf care au concentrat puterea în mâna lor au avut șansa să demonstreze ceea ce pot. Măcar și pentru asta și tot este nevoie de o schimbare majoră la Pitești. Votul util este singurul care poate aduce această schimbare. Toate sondajele de opinie realizate de case de sondaj independente arată că PSD și PNL sunt umăr la umăr, în timp ce restul candidaților se situează la o distanță apreciabilă. Așadar, în mod pragmatic, cei care doresc schimbarea o pot avea doar votând Echipa PNL la Primăria Pitești și pe candidatul Sorin Apostoliceanu, cu atât mai mult cu cât vorbim de un singur tur!

Sorin Apostoliceanu: ,,Cei care au condus primăria până acum, nu pot și nu vor mai mult"

,,Mulți așteaptă de la mine să le spun de ce Piteștiul nu este ceea ce ne-am dori cu toții să fie. De ce și administrația din ultimii patru ani a eșuat în dezvoltarea Piteștiului. De ce alte orașe din țara noastră încep să arate ca în Vest, iar Piteștiul arată mai rău decât acum 10 ani. În câteva cuvinte, pentru că primarul în funcție și candidatul de acum al PSD, adică cei care au condus primăria până acum, nu pot și nu vor mai mult. Am sperat de la acești oameni, în ultimii ani, că se vor trezi. M-am înșelat. Acum am alături o echipă de oameni care fiecare în parte a demonstrat ceea ce poate. Acum știu sigur că se poate și la Pitești!" a declarat Sorin Apostoliceanu, candidatul PNL la Primăria Pitești.

Mihai Coteț: ,,Contez pe înțelepciunea simpatizanților USR care cu adevărat își doresc schimbarea"

Mihai Coteț, propunerea PNL pentru funcția de viceprimar al Piteștiului, a făcut un apel către simpatizanții USR, îndemnându-i să se gândească foarte bine dacă își mai doresc alți patru ani cu PSD.
”Transmitem alegătorilor USR că suntem deschiși să colaborăm cu USR. Și unii și alții ne dorim o administrație depolitizată, fără nepotisme și clienți politici, o administrație performantă. Chiar dacă Ionuț Moșteanu n-a dorit desemnarea unui candidat comun al dreptei, condiționând-o la o manieră de neacceptat, contez pe înțelepciunea simpatizanților USR care cu adevărat își doresc schimbarea, la fel cum ne-o dorim și noi. Un vot pentru PNL este singura șansă pentru Piteștiul pe care și unii și alții ni-l dorim." a declarat Mihai Coteț.

PRIORITĂȚI

# Laborator de proiecte europene la Primăria Pitești
România va avea la dispoziție peste 80 de miliarde de euro în anii următori. În Pitești vor putea intra sute de milioane de euro. Nu ne putem permite, încă o dată, luxul aceluiași experiment cu final așteptat: eșecul. De aceea, crearea unui Laborator de proiecte europene la primărie, format din specialiști, este o prioritate pentru Echipa PNL.
# Jumătate din bugetul Piteștiului va fi pentru investiții și dezvoltare
Anul acesta, bugetul de investiții al Piteștiului este de 150 de milioane de lei, nici 30% din bugetul municipiului. Peste 70% sunt cheltuieli de funcționare. Asta arată că administrația de azi a Piteștiului este una de subzistență, de supraviețuire. Cu PNL la Primărie, o jumătate din bugetul pe 2021 al Piteștiului va fi pentru investiții și dezvoltare.
# Depolitizăm și digitalizăm Primăria Pitești!
Politizarea primăriei care a adus atâtea rele va un capitol închis. În fruntea instituțiilor din subordinea Primăriei vom aduce manageri angajați prin concurs. Vom deschide primăria cu adevărat către piteșteni. Vom implementa rapid Mall-ul administrativ, ghișeul unic (unde depui și obții toate actele) și digitalizarea tuturor serviciilor primăriei.
# Rezolvăm urgențele!
Vom face Piteștiul curat prin depolitizarea serviciului de salubritate, asigurarea de containere îngropate în tot orașul, reducerea taxei de salubritate pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Vom fluidiza circulația în Pitești prin semaforizare inteligentă, dar și prin reabilitarea străzilor. Nu în ultimul rând, vom sprijini tinerele familii prin acordarea unei indemnizații unice la nașterea fiecărui copil, construirea de noi locuri de joacă, creșe și grădinițe.
# Luptăm pentru proiectele mari ale orașului!
Centura de Vest, un nou pod nou peste Argeș, parcul industrial și un spital municipal sunt câteva dintre proiectele mari care vizează Piteștiul și pentru care vom lupta. Guvernul PNL deja și-a anunțat suportul.
# Oferim alternative tinerilor
Vom transforma Piteștiul într-un oraș dinamic, cu viață culturală bogată și multă distracție! Avem Pădurea Trivale va fi redată piteștenilor. Vom trece la amenajarea zonei Grota Rece în sistem de parc de recreere, având grijă să protejăm mediul. Parcul Lunca Argeșului va deveni zona de agrement numărul zero a Piteștiului. Amenajăm terenuri de sport pe terenurile virane. F.C. Argeș, Pădurea Trivale, Simfonia Lalelelor - sunt deja branduri de Pitești, dar valorizate la un nivel de amatori. Trebuie să le creștem și să investim în ele!

Comandat de Partidul Naţional Liberal, Filiala Argeş, CUI mandatar financiar coordonator: 21200012, publicat de SC Atitudine Media Grup SRL

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea