Povestea inginerului francez de automobile care vrea să devină salvator montan în Argeș

Miercuri, 30 Septembrie 2020 23:17

Recent, la Centrul de Pregătire Salvamont din Padina, a avut loc Școala Națională de Salvamont, unde s-a desfășurat o amplă activitate de formare a salvatorilor montani din întreaga țară. La eveniment, din partea Salvamont Argeș, a luat parte și cetățeanul francez Julien Berquez. Julien este de mai mulți ani salvator montan voluntar, integrându-se cu succes în inimioasa echipă a Salvamont Argeș. De profesie inginer de automobile, acesta este și un iubitor al muntelui, pasiune descoperită chiar în România, în urmă cu vreo 12 ani.
„Am descoperit muntele în România. Eu sunt din nordul Franței, din Normandia, și singurul contact  cu muntele înainte de a veni în România era o ședință de schi cu familia, dar nu eram munțoman. Am început cu drumeție, apoi drumeție mai expusă și apoi hai să ne punem și coardă, ca să ne asigurăm, hai să facem și alpinism etc. A fost gradual, ca oricine care începe muntele. Am devenit munțoman în România, cunoscând români, francezi, iar apoi am ajuns să cunosc echipa Salvamont Argeș”, ne povestește Julien.
Primii săi pași în România au fost în 2008. Julien lucra ca și contractor pentru Renault, fiind trimis în țara noastră pentru a colabora cu ei. Iar de atunci a rămas în România, lucrând ca inginer de automobile. „În 2002 am pus pentru prima dată piciorul în Renault, în Franța. Când s-au deschis frontierele și s-a dat voie să lucrăm în România în mod liber, în 2008 am fost trimis aici în România. M-am instalat  în județul Argeș de mulți ani. Acum sunt repartizat între Argeș și București, lucrând pentrul Centrul de Inginerie Renault de la la Titu”, spune acesta.
După ce a ajuns în România, a mers în drumeții în munții noștri cu grupul său de prieteni. Așa l-a cunoscut și pe șeful Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu sau „Adi” cum îi spun prietenii. Iar de câțiva ani intervine în structura Salvamont Argeș ca voluntar.
„Eu intervin în structura lui Adi de mai mulți ani, în mod voluntar. Voluntariatul a început foarte progresiv. La început eram cu niște prieteni, care erau și ei  voluntari Salvamont. Treptat, treptat, m-am format pe teren. Pentru mine Salvamont reprezintă o echipă, care acționează numai în echipă”, mai spune Julien.

Primi pașii pentre a deveni salvator montan

După mulți ani de pregătire pe teren, Julien a făcut primi pașii pentre a deveni și el salvator montan. S-a înscris la Școala Națională de Salvamont, unde recent a absolvit „școala de vară”. „Ca să putem să intervenim pe munte ne trebuie anumite baze. Bazele sunt date de Școala Națională Salvamont și am efectuat primul modul de vară. Ca să ajungi salvator montan trebuie să ai patru module, două de vară și două de iarnă. Momentan am efectuat doar modulele de vară. Îmi mai trebuie modulul de iarnă pe care îl voi face în martie anul viitor”, explică francezul.  Cele patru module conțin fiecare părți teoretice și practice, iar pentru a le absolvi, pentru fiecare dintre ele dai examen. Două module se fac vara și două iarna, pentru a fi față în față cu toate condițiile meteo și cu o mare parte dintre situațiile cu care s-ar putea întâlni la intervenții salvatorii. În total, 400 de ore de practică (200 de iarnă, 200 de vară, realizate în centrele regionale de pregătire).
„Momentan, prioritatea numărul unu este să mă formez pe mine pentru că nu este atât de ușor.  De departe poate pare ușor: niște oameni care sunt prezenți pe munte și care acționează, dar fiecare acțiune are proprii pași care trebuie respectați”, mai spune Julien. Iar antrenamentul lor din școală se va vedea pe teren. Mai ales că la nivel național, numărul intervențiilor de urgență ale salvatorilor montani este în creștere. Iar ei rămân prima speranță pentru cei aflați în pericol pe munte. De la primirea apelului în bază și până la ajungerea la locul intervenției, o secundă pierdută poate fi fatală.
L-am întrebat pe Julien și care este cea mai marcantă intervenție la care a participat alături de salvatorii montani, ca voluntar, iar răspunsul său a fost ferm: „A fost la prima persoană decedată. Consider că este cel mai marcant moment pentru orice salvator. Să te duci după un om pe care l-ai văzut viu și îl recuperezi mort, iar apoi  îl cobori către familie.  Este un pas greu pentru oricine și oricând. Psihologic este un pic mai dificil”.

„În 2008 era pustiu pe munte”

Despre valul uriaș de oameni care, în ultima perioadă, urcă pe munte, Julien susține: „În 2008, când eram în patrulare pe munte, atunci nu era mai nimeni. Era pustiu pe munte. Mai vedeam din când în când câte un grupuleț de oameni care se duceau să  facă un vârf sau alpinism. Dar în 10-12 ani s-a democratizat foarte mult. Cantitatea de oameni care ajung pe munte s-a mărit. De aceea pot spune că avem din toate categoriile: oameni pregătiți și informați, dar și extrema opusă, persoane care nu știu despre ce este vorba. Avem oameni bine pregătiți care mor pentru că s-a întâmplat ceva rău și sunt oameni complet nepregătiți cărora le e frig sau îi recuperăm în stare critică din cauza vremii. Un lucru este cert, salvatorii montani se duc după oameni fie că aceștia sunt pregatiți sau nepregătiți, echipați sau neechipați, prin toatele sezoanele. (…) Mediul de munte nu e ca în străzile din Pitești unde e cald și bine și dacă plouă poți să te adăpostești. Pe munte intervine altitudine, vreme, vânt, frig. Când te duci pe munte trebuie să ai un minimum de experiență, să ai echipament ca să poți să te ferești de natură”.
În final, întrebat dacă îi place România, Julien a răspuns fără să stea prea mult pe gânduri: „La asta am un răspuns foarte direct: sunt în România din aprilie 2008, dacă nu îmi plăcea eram înapoi în Franța. Eu m-am adaptat foarte bine în România, din diverse motive. Din motiv profesional, al populației care este foarte prietenoasă, oameni destul de simpli. În general, populația este foarte primitoare. Lumea m-a acceptat, m-a îndrumat. Nu m-am izolat într-o gașcă de francezi, în populația de francezi din țară, și am fost mereu în contact direct cu români. Eu am ales să mă integrez și cred că am reușit”.
A.V.