Festivitate de deschidere ciudată la Universitatea Pitești

Joia trecută, pe la prânz, am urmărit, live, pe internet, cea mai ciudată festivitate de deschidere a Universității Pitești: în pandemie, fără politicieni, fără invitați. La eveniment, alături de conducerea universității – Rectorul Dumitru CHIRLEȘAN, Președintele Senatului Universitar  - Mihaela DIACONU, prorectorii și decanii facultăților, au fost  așteptați să participe doar reprezentanții studenților anului I. Nu primar, nu prefect, nu președinte de Consiliu Județean. De, a picat fix după alegerile locale, când învingătorii sunt ocupați cu șampania, iar învinșii își ling, retrași, rănile.
Facultățile își încep cursurile în sistem on-line, rectorul Chirleșan exprimându-și speranța ca, cel mai târziu din semestrul următor, studenții să poată fi reuniți cu profesorii în sălile de curs.
Dumitru Chirleșan (foto), rector: ”De obicei, când nu era virus, la deschidere se organizau câteva moment artistice, pentru că avem atâția studenți talentați. Acum nu se poate, însă ne adaptăm. Declar deschise cursurile academice. Gaudeamus Igitur!
Unele facultăți au organizat, ulterior, propria deschidere. Universitatea va împlini, în curând, 60 de ani și adună, în 2020, circa 1700 studenți. Mult succes celor din urmă, într-un an ciudat, marcat de schimbări.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea