Scandal la PER Argeș! Președintele Eduard Florea și-a dat demisia. Vezi motivul

 

# Eduard Florea: „Am cerut disocierea de domnul Pendiuc. Se pare că a deranjat”

Scandal la Partidul Ecologist Român filiala Argeș, după demisia președintelui Eduard Florea. Noul președinte al organizației județene a fost numit Cătălin Gherzan, președintele PER Pitești și fost candidat la Primăria Pitești.

Eduard Florea acuză că a cerut conducerii naționale disocierea dintre PER Argeș și Tudor Pendiuc, fapt ce i-a fost respins. „A fost o decizie unilaterală. Nu mi s-a respectat cerințele de bun simț. Am cerut să se facă disocierea de domnul Pendiuc și nu s-a acceptat. Am exprimat-o public în ședința BPN de la București, din 3 octombrie. După care am avut inspirația să îi trimit mesaj scris președintelui (Dănuț Pop – președintele PER n.r.) prin care să îi reiterez ceea ce îi spusesem public acolo, faptul că voi continua la Argeș. Am fost întrebat dacă vreau să continui și i-am spus că vreau să continui la Argeș cu condiția respectării statutului și a unicii doleanțe pe care o am, eliminarea din peisaj a domnului Pendiuc. Pentru că imaginea dumnealui și problemele penale, pe care le are, au adus grave prejudicii de imagine partidului. Lucru care se pare că a deranjat”, ne-a precizat Eduard Florea.

 

 

„Este o decizie unilaterală a mea. Am niște principii. Nu îmi asociez imaginea cu oameni care au probleme penale. Este principalul motiv pentru care mi-am dorit să părăsesc sistemul”, a mai adăugat Florea.

În schimb, o parte dintre membrii PER susțin că Eduard Florea ar fi negociat, personal, deja cu alte partide politice. Eduard Florea susține, însă, contrariul. „Momentul, în care am luat decizia de a părăsi partidul, nu e că aveam o altă opțiune. Oferte au fost o grămadă. Sunt în continuare. Acum sunt la momentul în care aștept să iau o decizie. În orice caz va fi tot o formațiune de dreapta, nu voi merge către stânga”, a concluzionat Eduard Florea.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea