Procesul ”Cheresteaua”, în așteptarea unei adrese de la minister

S-au împlinit 4 ani și jumătate de când procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş au finalizat dosarul numit generic ”Cheresteaua 1” și au trimis cauza pe rolul instanței. Fiind, însă, vorba de un dosar complex, cauza este departe de o soluție finală, fiind, încă, în primă instanță. Este vorba despre dosarul în care liderul grupării cercetate este Ion Andrei, zis ”Brânză”, patronul firmei Andris. Alături de acesta au fost trimişi în judecată membrii clanului ”Brânză”, angajaţi ai firmei Andris și mai mulţi funcţionari de la Ocolul Silvic Valea Oltului, în total fiind 16 inculpați.

Dosarul a fost deschis încă din anul 2011, fiind trimis în judecată în 2016. Procurorii Parchetului Tribunalului Argeș au arătat în rechizitoriu un adevărat măcel comis în pădurile din judeţ: „23.000 de copaci tăiaţi fără drept de pe o suprafaţă de 504 ha de teren forestier”. Cu toate acestea, dosarul pare departe de a fi soluționat. O bună parte din bunurile puse sub sechestru de procurori au fost chiar restituite inculpaților, provizoriu, de instanță, în urma acestei perioade lungi de judecată.
Procesul, așa cum am mai scris, este unul complex. Spre exemplu, pe 19 februarie, a fost adus în discuție subiectul privind protocoalele încheiate între SRI și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Între timp, unul din martori a decedat. Apoi a urmat cunoscuta stare de urgență, în capre procesul penal a fost suspendat. Acum, magistrații Tribunalului Argeș sunt nevoiți să aștepte o hârtie de ma Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: ”Amână judecarea cauzei …pentru a se emite adresă către Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor pentru a ne înainta întreaga documentaţie care a stat la baza cererii formulate de SC Andris SRL şi de persoanele fizice Andrei Gheorghe, Andrei Stela, Andrei Ion şi Andrei Livioara, formulată prin Societatea Comercială de Avocaţi Drăghicescu Bolca şi Asociaţii cu referire la aprobarea desfăşurării conferinţei a II-a de amenajare pentru suprafaţa de 377,8 ha, pentru care Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus instituirea sechestrului penal, cererea pentru soluţionarea căreia Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor a înaintat Gărzii Forestiere Ploieşti adresa nr. R3327/SSP/30.06.2020 şi pentru a se reluarea procedura de citare, cu mandat de aducere, a martorilor Arpăşanu Gheorghe şi Dănicel Cătălin Alexandru. Părţile au termen în cunoştinţă, potrivit art. 353 C.p.p. Pronunţată în şedinţa publică, azi 15 Septembrie 2020, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.”
Între timp, s-a mai scurs un termen, la data de 6 octombrie. Următorul termen este fixat pentru 3 noiembrie 2020.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea