Tudor Pendiuc - trimis în judecată pentru infracțiuni la regimul silvic

# Disjungere în dosarul asfaltării ilegale către vila secretarei.

# Procurorii susțin că nu au fost respectate dispozițiile legale care reglementează cazurile în care poate fi redus fondul forestier național

Necazurile se țin lanț de fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc. La fel și dosarele penale! Pendiuc a fost trimis, din nou, în judecată de procurori. După ce a fost acuzat și apoi condamnat pentru luare de mită, abuz în serviciu sau instigare la abuz în serviciu, acum Pendiuc este cercetat și pentru infracțiuni la regimul silvic.  Este al treilea dosar penal în care acesta încearcă, în instanță, să-și arate nevinovăția. Până acum nu a avut noroc! În iunie 2019, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru că a asfaltat ilegal, cu banii piteștenilor, un drum privat care ducea către locuința fostei sale secretare - Carmen Lis. În februarie 2020, a venit o veste și mai rea în dosarul „Publitrans”, de la Tribunalul București.

 

Tudor Pendiuc a primit, în primă instanță, o condamnare de 8 ani cu executare. Nu a scăpat fără condamnare nici fiica acestuia, Emanuela Pendiuc, care a primit 5 ani de închisoare cu executare. Chiar când încerca să–și pregătească apărarea în apelul dosarului „Publitrans”, fostul edil s-a ales cu o nouă trimitere în judecată.

La începutul lunii octombrie, pe rolul Judecătoriei Pitești a fost înregistrat un dosar, care are ca obiect infracțiuni la regimul silvic. Cauza a fost instrumentată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, fiind o disjungere din dosarul „asfaltării ilegale”. Anchetatorii îi acuză pe Tudor Pendiuc, fostul primar al municipiului Pitești, și pe Mircea Braniște, fost director la Administrația Domeniului Public Pitești, că în urma asfaltării nu au respectat dispozițiile legale, care reglementează cazurile în care poate fi redus fondul forestier național . Astfel, Mircea Braniște este acuzat de săvârșirea infracțiunii de reducere a fondului forestier național, iar Tudor Pendiuc de săvârșirea infracțiunii de instigare la reducerea fondului forestier național.

Riscă închisoare de la șase luni la un an sau amendă

Reamintim că în luna septembrie 2014, Mircea Braniște, la instigarea fostului edil Tudor Pendiuc, cu încălcarea dispozițiilor legale, a dispus în mod abuziv efectuarea unor lucrări de modernizare și asfaltare pentru un drum aflat în afara domeniului public sau privat al municipiului Pitești. Suprafața de teren respectivă (506,6 m2 - o parte proprietate privată, o parte a statului) era constituită dintr-o cale de acces neasfaltată până atunci, precum și dintr-un spațiu cu vegetație aflat în continuarea acestei căi de acces, până la locuința Elenei Carmen Lis, fosta şefă a Serviciului Promovare din cadrul Primăriei Piteşti şi bună prietenă cu Pendiuc. În acest caz, procurorii DNA susțineau că muncitorii  ADP au asfaltat suprafața respectivă care nu prezenta şi nu prezintă nici până în prezent indicator rutier stradal, constituind, pur şi simplu, o intrare în pădure dinspre strada Aleea Seneslau din Piteşti. Suprafața de 506,5 mp face parte din fondul forestier național fiind compusă din suprafața de 148 mp fond forestier proprietate privată, fiind retrocedată în anul 2003 conform procesului-verbal de punere în posesie nr. 38/22.05.2003 întocmit de Comisia Locală de Fond Funciar Pitești,  și din suprafața de 358,5 mp fond forestier proprietate publică a statului, înscrisă în angajamentul silvic aparținând Ocolului Silvic Pitești, UP II Trivale ua. 36 RR, administrat de Regia Națională a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică Argeș – Ocolul Silvic Pitești.
În 2017, D.N.A.-Serviciul Teritorial Pitești a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare de posesie și reducerea suprafeţei fondului forestier. Presupusele fapte au fost sesizate organelor penale de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția SIlvică Argeș. Se susținea că, prin încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, au fost acoperite cu mixtură asfaltică două suprafețe de fond forestier național situate în mun. Pitești, în U.P. II Trivale. Terenul respectiv, în suprafață totală de 506,5 metri pătrați, era amplasat practic în pădure, reprezentând o cale de acces către câteva imobile, solul find denivelat și acoperit în mare parte cu balast și vegetație. Calea de acces nu purta denumirea unei străzi. După ce au efectuat cercetarea la fața locului, organele de cercetare penală au identificat o alee betonată (construită în parte pe un podeț din beton), pe care se face accesul de la suprafața de teren acoperită cu mixtură asfaltică, care face obiectul dosarului, la imobilul unde locuiește Carmen Lis.
Așadar, concluziile procurorilor Parchetului Judecătoriei Pitești au fost următoarele:
„Fapta numitului Braniște Florentin Mircea care, în calitate de director al Administrației Domeniului Public P., în perioada 17-18.09.2014 a dispus unei echipe de muncitori aflată în subordinea sa, să acopere cu mixtură asfaltică o suprafață de teren aflată în fondul forestier național din mun. Pitești, jud. Argeș, U.P. II Trivale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de reducerea fondului forestier național, prev. de art. 106 alin.1 din Legea 46/2008.
Fapta numitului Pendiuc Tudor constând în aceea că, în perioada 14-15.09.2014, în calitate de primar al num. Pitești, i-a indicat numitului B.F.M., care la aceea dată avea calitatea de director al Administrației Domeniului Public P., o suprafață de teren aflată în fondul forestier național din mun. Pitești, jud. Argeș, U.P. II Trivale, pe care i-a solicitat ca A.D.P. P. să o asfalteze, lucru care s-a și întâmplat în perioada 17-18.09.2014, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la reducerea fondului forestier național, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 106 alin.1 din Legea 46/2008”.
De precizat că reducerea suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea dispoziţiilor legale constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la șase luni la un an sau cu amendă.

Direcția Silvică Argeș – parte civilă în dosar

În dosar au fost efectuate cercetări și sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburare de posesie, fiind formulată plângere prealabilă de către Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, prin Direcția Silvică Argeș. În  urma cercetărilor, procurorii au dispus clasarea cauzei, considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tulburarea de posesie deoarece ocuparea suprafeței asfaltate în perioada 17-18.09.2014 nu s-a făcut prin violență, amenințare sau prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar. Direcția Silvică Argeș s-a constituit parte civilă în procesul penal, cu contravaloarea lucrărilor de aducere la starea inițială a suprafeței de fond forestier asfaltată, fără a preciza suma de bani.

Și Carmen Lis a fost în vizorul anchetatorilor

În vizorul anchetatorilor a fost și Carmen Lis, fosta secretară a lui Tudor Pendiuc.
Față de aceasta au fost efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de reducere a fondului forestier national, constând în aceea că în toamna anului 2014 a edificat o alee betonată (construită în parte pe un podeț din beton) în fondul forestier național din municipiu Pitești, U.P. II Trivale. Aleea în cauză reprezenta o cale de acces la imobilul unde aceasta locuia. În cele din urmă s-a dispus clasarea cauzei față de Carmen Lis. Totodată, s-a disjuns cauza și s-a format unui nou dosar în vederea continuării cercetărilor față de autori necunoscuți cu privire la comiterea infracțiunii de reducerea fondului forestier național. Se cercetează modul în care a fost realizată aleea betonată, cu suprafața totală de 25 metri pătrați.

Pendiuc și Braniște - doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul asfaltării ilegale

În iunie 2019, Tudor Pendiuc şi Mircea Branişte au fost condamnaţi definitiv la câte doi ani de închisoare cu suspendare de către judecătorii Curţii de Apel Piteşti în dosarul asfaltării ilegale a unui drum până la vila secretarei fostului primar. Instanța le-a suspendat executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.  
Principalele probe pe care s-au bazat magistrații Curții de Apel Pitești în luarea deciziei au fost declarațiile date de inculpați și martori, dar mai ales interceptările telefonice.  Pendiuc a fost interceptat „din greşeală“ de procurori, care îl monitorizau într-un alt dosar – „Publitrans”. Într-o discuție între fostul primar și Carmen Lis, se făcea referire la faptul că s-a asfaltat, pe banii statului, drumul prin pădure care ducea la casa ei. De aici, au și început cercetările în noul dosar. S-a constatat în cele din urmă că porţiunea de teren pe care s-a asfaltat drumul nu făcea parte din domeniul public al Piteştiului. Procurorii DNA spun că muncitorii au asfaltat o suprafaţă de 506,5 metri pătraţi, care constituia, pur şi simplu, o intrare în pădure dinspre strada Aleea Seneslau din Piteşti. Întreaga lucrare a fost coordonată de Mircea Branişte (şeful ADP – în acea perioadă n. red.), care a coordonat inclusiv transportul materialelor necesare (mixtură asfaltică) şi deplasarea unor utilaje de asfaltare. Strada a fost asfaltată în două zile.
„În cauza de față, mijloacelede probă administrate atât în cursul urmării penale, dar și în cursul cercetării judecătorești efectuate de prima instanță și de instanța de apel conduc la concluzia ca faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpați. Aceștia s-au deplasat în perioada 14.09.2014, în zona străzilor…, unde inculpatul P. T. i-a indicat inculpatului B.F.M. o suprafață de teren care nu făcea parte din domeniul public sau privat al municipiului Pitești, în legătură cu care i-a cerut ca Administrația DomeniuluiPublic Pitești să execute lucrări de modernizare și asfaltare. Inculpatul B.F.M, cu încălcarea OG 71/2002, a dispus pentru datele de 17.09.2014 și 18.09.2014 transportul materialelor necesare, deplasarea unor utilaje de asfaltare, precum și a unei echipe de muncitori din cadrul Secției reparații străzi și mecanizare lucrări, în vederea asfaltării suprafeței de teren totale de 506,5 mp indicate de inculpatul P. T., până în vecinătatea locuinței L. E. C., activitate finalizată în data de 18.09.2014”, se arată în motivarea judecătorului Curții de Apel Pitești, conform rolii.ro.
În motivarea instanței se mai arată că Tudor Pendiuc: ”S-a folosit de funcția publică încredințată prin votul cetățenilor în interesul unei persoane apropiate cu scop vădit patrimonial, dovedind, astfel, un real dispreț pentru modul de cheltuire a banului public, deși una dintre obligațiile sale legale era tocmai aceea de a asigura buna administrare a fondurilor materiale și bănești de care dispunea unitatea administrativ teritorială pe care o reprezenta”. Prejudiciul produs municipalității în această cauză a fost de 27.747 de lei, suma fiind achitată de fostul șef ADP încă din timpul anchetei.

Stenograme DNA cu Pendiuc şi fosta secretară

În dosar au existat mai multe interceptări între Tudor Pendiuc și Carmen Lis, beneficiara acestui drum. Din discuțiile interceptate de procurorii DNA rezultă concluzia evidentă că fostul primar era la curent cu situația juridică a terenului ce a fost asfaltat.
«Astfel, inculpatul P. T. a purtat o discuție cu martora L. C. la data de 18.09.2014 ora 20:00, în cuprinsul căreia martora se plângea că un vecin nu a fost foarte mulțumit de calitatea asfaltării, martora relatându-i inculpatului P.T.că i-a spus vecinului că nu o sa mai vadă nimic făcut până la poarta sa, ulterior martora întrebându-l pe inculpatul P.T:„ Trebuia sa tac?”, inculpatul precizând că „Da... Da... Nu, nu, nu, nu. Lasă să știe că ăștia sunt de ...”. Martora L. C.: „Era loc de mai de... Păi, domne, dumneata știi că aici am făcut treaba asta și c-aici era... aici este privat și că trebuia să plătim din buzunar ca să facem treaba asta ? Și io e... E gratis ca să nu mai înoți în pământ, prin pământ și... și spui că era loc de mai bine....”. Ulterior inculpatul P.T. o încurajează pe martoră să vorbească cu ceilalți vecini pentru a le supune cine a rezolvat problema asfaltării „Nu, dă-le câte un telefon. Mă, și cum a fost, nu știu ce. Ce... păi de ce ? Să vadă că ... ești aici. E na!”.
Ulterior, martora L. C. poartă o nouă convorbire cu inculpatul P. T.  la ora 20:37 și este reluată discuția referitoare la vecinul nemulțumit de calitatea asfaltării, martora precizând „ Domne, dumneata știi cine... ? ...” „ Băi, domnu... dumneata știi cine, că ...cine a făcut asta? Domne, ia am făcut treaba asta. Și asta ... este făcută... moca. Moca, dacă știi ce e aia, moca.” „Cum poți să spui așa ceva? Treaba asta ți-am făcut-o ia acum, da trebuia plătită de noi toți de aici. Așa trebuia făcută, pentru că este drumul nostru. Și noi toți trebuia să, să, să facem treaba asta. Da, domne, știi care e treaba? Nu meritați... nici unu nimic, nimic. Și pentru asta, de-acum încolo, voi avea grijă ca de-acum încolo granița unde se termină gardul meu, până acolo să fac», se mai arată în motivarea judecătorului Curții de Apel Pitești.

Pendiuc, surprins în timp ce efectua muncă în folosul comunității la Direcția de Sănătate Publică

După ce a fost condamnat, în dosarul asfaltării drumului către vila fostei sale secretare, la 2 ani închisoare cu suspendare, fostul edil a fost obligat și la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile. În toamna anului trecut, acesta a fost surprins în timp ce efectua muncă în folosul comunității în curtea Direcției de Sănătate Publică Argeș. Un argeşean l-a fotografiat  în timp ce mătura frunzele. În imagini se vedea că fostul primar şi-a luat pedeapsa în serios, fără să se ascundă de ochii lumii.  
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea