IN MEMORIAM

Alexandru Davila - 91 de ani de la dispariția dramaturgului ce a dat numele Teatrului din Pitești

Alexandru Davila s-a născut la Golești, la data de  12 februarie 1862 și a  decedat la  19 octombrie 1929. Dramaturg și om de teatru, fiul doctorului Carol Davila. A debutat cu poezii. Capodopera lui este drama istorică în versuri „Vlaicu Vodă” (1902), una dintre operele de bază ale repertoriului dramatic românesc. Alexandru Davila a fost, ca director al Teatrului Național din București (între 1905 și 1908, apoi între 1912 și 1914) și în calitate de regizor al companiei de teatru (1909), un militant pentru afirmarea dramaturgiei naționale, precum și a celei universale. Pe 5 aprilie 1915 a fost victima unui atentat care l-a imobilizat timp de 14 ani. Alexandru Davila a înființat prima companie particulară de teatru Compania Davila. Teatrul din Pitești poartă numele său.

*** *** ***

Alexandru Mulțescu -  78 de ani de la nașterea arhitectului unor clădiri de referință din Argeș

# A proiectat  Biblioteca Județeană, Spitalul de Pediatrie și Catedrala din Mioveni

Arhitectul Mulțescu s-a născut în București, la 24 octombrie 1942 și s-a stins din viață la Pitești, Argeș, la 22 iulie 2016. Cariera arhitectului Alexandru Mulțescu, se va defini, după 1967, la Institutul de Proiectare Pitești. Proiecte finalizate: sediul Institutului de Proiectare/SC Proiect Argeș SA (1977-1978); Spitalul de Pediatrie Pitești (1984); extinderea Muzeului Județean Argeș (2000); Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș (2003); Planetariul și Observatorul Astronomic Pitești (2004). Adăugăm: Spitalul de Pediatrie Marie Sklodowska Curie București; Biblioteca Municipală Râmnicu-Vâlcea; Catedrala Ortodoxă Mioveni (Argeș); cartiere, unități școlare, spații ambientale.
Semnătura lui Alexandru I. Mulțescu a garantat viabilitatea proiectelor elaborate în scopul salvării și reabilitării: complexelor monastice Negru Vodă (Câmpulung), Glavacioc (Ștefan cel Mare), Vieroși (Mioveni), Râncăciov (Călinești); bisericilor ortodoxe Beștelei și Maica Precista (Pitești),  Marina și Sfântul Gheorghe – Olari (Câmpulung), Drujești (Curtea de Argeș); conacelor Bilcești (Valea Mare-Pravăț) și Merișani; stăreției Mănăstirii Cotmeana; culei din Budeasa. Enumerarea poate continua!
Apogeul insistențelor privind cunoașterea vestigiilor medievale s-a regăsit în exercitarea funcției de conservator, apoi director al Direcției Argeș pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național (1998-2006).

(Fragmente din ”Pitești. Portrete postume pentru prieteni”, Petre Popa, Ed. Paralela 45, Pitești, 2018)

*** *** ***

17 ani de la dispariția lui Constantin Voinescu, juristul muscelean ce a făcut carieră la București

S-a născut în Călineşti, Muscel, 21 iulie 1926, decedat în aceeași localitate, 24 octombrie 2003). Jurist, înalt funcţionar de stat, publicist. Activitate specializată: consilier juridic, Sfatul Popular al raioanelor Topoloveni (1951-1960) şi Găeşti, Dâmboviţa (1960-1961); expert, Secretariatul General, Consiliul de Miniştri, Bucureşti (1961-1962); director, Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare, Bucureşti (1962-1987). Volume importante (în colaborare): Index şi colecţie legislativă pentru uzul comitetelor executive ale consiliilor populare, I, II (1971); Index legislativ şi alte acte normative de bază în activitatea consiliilor populare (1980); Dreptul administrativ. Partea generală (1992). Numeroase studii, articole, comunicări, rapoarte, reuniuni tematice naţionale şi internaţionale. Preocupări didactice, universităţi particulare din Capitală.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea