Cristian Gentea, despre personalul Primăriei Pitești: „Îmi doresc să le schimb atitudinea”

# „Sunt sectoare unde treaba nu merge”

La prima sa conferință de presă în calitate de primar al municipiului Pitești, Cristian Gentea a vorbit și despre personalul primăriei și nemulțumirile oamenilor față de unele servicii: „Îmi doresc să le schimb atitudinea. Lăsați-mă puțin și o să vedeți că se schimbă toate acestea. Cetățeanul vine că are o nevoie, nu vine de drag. Răspunsuri de genul «Nu e treaba mea!», «Întreabă în altă parte”» sau cazuri în care nu răspunde nimeni la telefon nu se vor mai întâmpla”. De asemenea, edilul susține că vor fi schimbări de conducere în unele compartimente din instituție.

 

„Am mai multe lucruri în minte. Sunt sectoare unde treaba nu merge. Voi sta de vorbă cu fiecare în parte și e posibil să existe schimbări”, a conchis Gentea.
Echipa noului primar și-a început activitatea. Primul obiectiv este identificarea „moștenirii” lăsate de fosta conducere.
„Vreau să știu care e moștenirea pe care o avem. Adică, cum stăm cu banii, care  sunt amenințările la banii pe care îi avem. Mă gândesc la procesele pe care le avem pe rol și în ce stadiu sunt. Și nu în ultimul rând lucrările care se fac în momentul de față în Pitești. Eu voi merge periodic la aceste lucrări. Vă garantez că în următorii patru ani toată energia și timpul meu vor fi alocate vecinilor, prietenilor, cunoștințelor, oamenilor din Pitești pe care îi cunosc puțin sau nu îi cunosc deloc, pe care vreau să îi conving de seriozitatea și implicarea mea, așa încât omul de cuvânt care am promis eu în campanie că voi fi să primească în 2024 un vot administrativ, ci nu unul politic”, a declarat Gentea.
A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea