Vin sărbătorile. Atenție, argeșeni, de la cine cumpărați artificii!

# Comercializarea, transportul și folosirea acestora – supuse unor condiții stricte!
Sărbătorile se apropie. Piața Ceair se umple și ea, progresiv, ca în fiecare an, de adevărate bombe artizanale. Vânzătorii – cu acte sau fără acte – susțin că este nevoie doar de un chibrit. Autoritățile susțin că produsele pirotehnice devin din ce în ce mai periculoase și trebuie respectate numeroase condiții. Iată, mai jos, ce trebuie să știți. Pentru că, odată cumpărate, utilizarea acestor articole este supusă anumitor restricții.

Folosirea articolelor pirotehnice este interzisă în următoarele situaţii:
• între orele 24.00 şi 6.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
• la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
• la o distanţă mai mica de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
• la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
• în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de piatră;
• pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane ;
• la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.

 

ACȚIUNEA „IMPORTATORII DE ARTIFICII 2020” – 770 DE KILOGRAME DE ARTICOLE PIROTEHNICE, INDISPONIBILIZATE

Recent, Poliţia Română, prin Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, a derulat acţiunea naţională „IMPORTATORII DE ARTIFICII 2020”. A fost verificat modul de respectare a prevederilor legale referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice.
Cele 224 de acțiuni au avut și scopul prevenirii și combaterii evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice.
În urma a 495 de controale efectuate la persoane fizice și juridice autorizate/neautorizate să desfăşoare operaţiuni de import/transfer/comercializare articole pirotehnice, precum şi la cele care efectuează jocuri de artificii, au fost întocmite 35 de dosare penale.

40 de persoane sunt cercetate pentru 41 de infracţiuni privind nerespectarea regimului articolelor pirotehnice şi al materiilor explosive.

Pentru alte nereguli constatate, au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.000 de lei. Ca măsuri complementare, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării,  770 de kilograme de articole pirotehnice de diferite clase şi categorii (toate provenind din săvârşirea de infracţiuni sau contravenții la regimul materiilor explozive).
Totodată, au fost retrase 2 autorizaţii de funcţionare de organele de profil, pentru renunțare sau neprezentare la viză.


Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea